DISTRIBUIȚI

Un cutremur cu magnitudinea 5,9 care s-a produs sâmbătă în largul provinciei indoneziene East Java a lăsat în urmă şase morţi, un rănit şi numeroase clădiri avariate, a anunţat Agenţia indoneziană pentru gestionarea dezastrelor, relatează DPA şi AFP, potrivit agerpres

„Agenţia a înregistrat şase morţi şi o persoană grav rănită”, a declarat purtătorul de cuvânt al agenţiei, Raditya Jati, precizând că mai multe aşezări costiere au fost evacuate.


Citește și: UPDATE: DOLIU în UK! Prinţul Philip A MURIT la 99 de ani!

Cele şase persoane au murit în urma căderilor de pietre în districtele Lumajang şi Malang din provincia East Java.

„Casele au suferit, în general, daune minore”, a adăugat Jati.

Agenţia nu a precizat dacă bilanţul s-ar putea agrava în următoarele ore, însă a dat asigurări că nu a fost înregistrată nicio persoană dispărută în urma seismului.

Seismul a fost resimţit în oraşe şi localităţi mai mici din East Java, cu o populaţie de 40,7 milioane de locuitori, dar şi în provinciile învecinate, inclusiv în insula turistică Bali, potrivit media indoneziene.

În urma cutremurului au existat replici, însă nu a fost emisă avertizare de tsunami, a precizat Agenţia indoneziană de geofizică BMKG.

Mai multe clădiri, printre care o instituţie parlamentară, o şcoală, un spital şi locuinţe din diferite oraşe, au fost avariate.

Cutremurul s-a produs loc în Oceanul Indian, la o distanţă de 91 de kilometri de coasta sudică a provinciei East Java.

Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), care a anunţat iniţial o magnitudine de 6,8, a precizat că seismul s-a produs la o adâncime de 96 de kilometri.

Într-o înregistrare video distribuită de utilizatorii reţelelor sociale pot fi văzute persoane care ies în fugă dintr-un centru comercial din oraşul Malang în timpul cutremurului.

„Am simţit cutremurul de două ori, prima dată timp de două secunde, apoi s-a oprit, după care s-a cutremurat din nou, timp de cinci secunde”, a declarat pentru Reuters prin telefon Edo Afizal, recepţioner la un hotel din Blitar.

Citește și: Republica Moldova va cumpăra 400.000 de doze de vaccin chinezesc Sinovac

Indonezia a fost afectată săptămâna trecută de ciclonul tropical Seroja, care a declanşat alunecări de teren şi viituri în urma cărora au murit peste 160 de persoane pe insule din provincia East Nusa Tenggara.

Arhipelagul indonezian se află pe „Cercul de foc al Pacificului”, o zonă cu activitate seismică intensă.

Un cutremur cu magnitudinea 6,2 care a lovit Insula Sulawesi în luna ianuarie a provocat decesul a peste 100 de persoane.