DISTRIBUIȚI
MagnaNews

Uniunea Europeană a sancţionat marţi şase companii sau entităţi ruseşti implicate în construcţia Podului Kerci, care leagă Rusia de Crimeea, întrucât această lucrare consolidează anexarea ilegală a peninsulei de către Moscova, potrivit AFP, transmite şi agerpres.

‘Prin acţiunile lor, ele au sprijinit consolidarea controlului Rusiei asupra peninsulei Crimeea anexată ilegal, ceea ce, la rândul său, subminează integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei’, explică comunicatul publicat de Consiliul European, instituţie a statelor membre.


Vezi şi: De-abia ieşite pe poarta arestului, fetele de la Pussy Riot au fost băgate iar în dubă – VIDEO

Activele deţinute de aceste şase companii în UE vor fi îngheţate şi ele nu vor beneficia de nicio finanţare europeană, precizează comunicatul.

Cele şase societăţi sau entităţi sancţionate sunt identificate în decizia publicată în Jurnalul Oficial al UE. Două sunt controlate de omul de afaceri Arkadi Rotenberg, un apropiat al Kremlinului, considerat unul dintre artizanii destabilizării Ucrainei.

În total 155 de personalităţi, printre care persoane din anturajul preşedintelui Vladimir Putin, şi 44 de întreprinderi sau entităţi ruse au fost incluse pe lista neagră a UE. Activele lor în băncile europene au fost îngheţate şi ele au interdicţie de viză pentru a călători în spaţiul comunitar.

Citeşte şi: Autorul atacului terorist din Manchester a fost salvat din Libia chiar de marina britanică

Uniunea Europeană a instituit trei mecanisme de sancţiuni după anexarea Crimeii în 2014: interzicerea tuturor investiţiilor europene în Crimeea şi Sevastopol, o listă neagră cu personalităţi şi companii acuzate de participarea la destabilizarea Ucrainei şi un set de sancţiuni economice împotriva Rusiei, reînnoit la fiecare şase luni, ultima oară la summitul european din 25 iunie 2018.

Aceste sancţiuni economice afectează bănci ruseşti, companii din industria rusă a apărării şi din sectorul petrolier şi interzic europenilor să facă investiţii financiare în Rusia.

Moscova a ripostat, decretând un embargo asupra produselor alimentare occidentale, prelungit în iulie până la sfârşitul anului 2019.