DISTRIBUIȚI
Yahoo News

Un cutremur cu magnitudinea de 5,7 grade a avut loc, duminică, la granița de nord-vest a Iranului cu Turcia, potrivit Deutsche Welle. Oficialii de la Ankara au anunțat că șapte persoane au fost ucise în Turcia, printre care și trei copii, în timp ce autoritățile iraniene încă evaluează situația, scrie mediafax.

Printre cele șapte persoane ucise au fost și trei copii, a spus ministrul de Interne turc.


Citește și : Iranul închide unităţile de învăţământ din două oraşe afectate de coronavirus

Cinci oameni au fost răniți și transportați la spital, în timp ce oficialii cred că ar mai putea fi persoane prinse sub dărâmături, a declarat Suleyman Soylu.

„Căutarea lor continuă”, a adăugat el.

Cutremurul s-a produs la o adâncime de 5 kilometri, potrivit Centrul European Mediteranean de Seismologie.

Un oficial iranian a spus, la televiziune de stat, că „au fost trimise echipaje de salvare în zonă, însă nu este o zonă populată”.

Totuși, un alt oficial local a spus că este „foarte probabil” că au existat victime, confomr televiziunii de stat din Iran. El a mai precizat că a fost resimțit cutremurul în mai multe orașe inclusiv în Khoy, Urmiah și Salmas.

Citește și : Epidemia de coronavirus. Bilanțul a ajuns la peste 2.458 de morţi la nivel global

Iran și Turcia sunt printre cele mai predispuse țări din lume la cutremure. Un cutremur produs luna trecută în estul Turciei a ucis peste 40 de persoane, în timp ce un altul din Iran a distrus mai multe case, fără a exista victime.