DISTRIBUIȚI
YouTube

Clopote de biserici şi cântece gregoriene au răsunat duminică la Săptămâna modei de la Milano, cu ocazia prezentării casei Dolce & Gabbana, realizată sub forma unei slujbe religioase, informează AFP.

Această prezentare – evenimentul central al ultimei zile din calendarul Săptămânii modei de la Milano – i-a ţinut cu sufletul la gură pe spectatori timp de o oră. Defilarea casei D&G a avut loc în sala Metropol, un fost cinematograf din anii 1960, devenit sediul general al companiei milaneze. Cu ocazia acestei prezentări de modă, clădirea a fost decorată pentru a semăna cu o biserică, conform agerpres.


Pe pavajul din marmură, decorat cu sculpturi în forma unor îngeri, care a servit pe post de podium de defilare, deviza „Fashion Devotion” anunţa specificul show-ului care urma să înceapă. Acelaşi mesaj a putut fi citit şi de spectatori pe o invitaţie roşie primită cu câteva zile înainte, în care cei doi stilişti ai casei italiene – Domenico Dolce şi Stefano Gabbana – erau reprezentaţi sub forma unor mici „putti”, copii goi din picturile clasice italiene, zburând în mijlocul altor îngeri goi.

Citește și : Vladimir Putin a ordonat o pauză umanitară în enclava Ghouta de Est din Siria

Spectatorii au fost rugaţi să îşi oprească semnalul wi-fi de pe telefoanele mobile. Însă nu este uşor să asiguri ordinea într-o sală plină. Tehnicienii casei italiene, purtând halate albe, asemănătoare celor purtate de oamenii de ştiinţă din laboratoarele de cercetare, şi echipaţi cu computere portabile pentru a controla calitatea conexiunii la internet, i-au ajutat pe „elevii răi” din public să respecte instrucţiunile primite.

Suspansul şi nerăbdare au atins cotele maxime atunci când show-ul a început, dezvăluind în locul manechinelor, un balet aerian la care au participat 10 drone. Zburând deasupra pasarelei şi ţinând poşete create de casa D & G, aceste drone accesorizate cu mici camere video au filmat publicul din sală.

Imaginile au fost transmise în direct pe ecranele uriaşe plasate în jurul estradelor, dar şi pe conturile pe care firma italiană le are pe reţelele de socializare.

Manechinele au preluat apoi ştafeta şi au urcat pe podiumul de defilare, dezvăluind o colecţie vestimentară în care referinţele religioase erau omniprezente: îngeri şi madone etalau bogate broderii aurii şi colorate pe veste, bluze, rochii, paltoane, poşete şi pălării.

Devizele „religiei Dolce & Gabbana” au ornat întreaga colecţie: „Fashion Devotion”, „Fashion is beauty”, „D & G Heaven”, „Santa Moda”, „Power”, în tipologii atât clasice, cât şi pop.

Jupoane, dantele, strasuri, broderii, peruci, jeans, catifea, pene, bijuterii exuberante – totul s-a regăsit în această colecţie de o bogăţie creativă fără limite.

Universul casei Dolce & Gabbana este populat şi de animale, iar unele dintre modele au defilat deghizate în zebre şi leoparzi.

„Cu toţii păcătuim din cauza modei, iar femeile sunt cele mai mari devotate prin prisma acestui păcat”, au declarat cei doi stilişti italieni la finalul prezentării, vizibil amuzaţi şi mulţumiţi de succesul spectacolului pe care l-au creat.