DISTRIBUIȚI

Gigantul farmaceutic francez Sanofi va investi două miliarde de euro în următorii cinci ani pentru cercetarea şi dezvoltarea ARN mesager, o tehnologie inovatoare care se află la originea primelor vaccinuri dezvoltate împotriva COVID-19, informează AFP, potrivit agerpres.

Compania a anunţat marţi că va dedica 400 de milioane de euro anual până în 2025 cercetărilor pentru crearea unor noi vaccinuri pe bază de ARN mesager, investiţii care ar urma să se prelungească şi dincolo de această perioadă.


Citește și: Suntem SPIONAȚI prin telefoane, computere, televizoare, mașini. Chiar și prin soneria de la ușă!

Sanofi, unul dintre liderii mondiali în domeniul vaccinurilor, va crea un centru de cercetare dedicat vaccinurilor ”ARNm”, situat în Cambridge, Statele Unite, şi în Marcy-l’Étoile, în apropiere de Lyon, în sud-estul Franţei, amplasamente unde compania deţine deja laboratoare, se precizează într-un comunicat publicat marţi de grupul farmaceutic francez.

Centrul va reuni 400 de salariaţi organizaţi în echipe dedicate cercetării şi dezvoltării, sectorului digital, chimiei şi proceselor de fabricare, urmând să fie create şi noi locuri de muncă.

Obiectivul declarat al proiectului este acela de a dezvolta o nouă generaţie de vaccinuri, cu cel puţin şase seruri candidate care să intre în studii clinice până în 2025.

În scopul realizării iniţiativei, Sanofi îşi va intensifica parteneriatul cu Translate Bio, o companie americană din domeniul biotehnologiei specializată în tehnologia ARN mesager, cu care colaborează din 2018.

”Este vorba despre vaccinuri de rutină pentru boli infecţioase. Nu vom înlocui vaccinurile noastre actuale, ci ne vom extinde portofoliul”, a subliniat pentru AFP Thomas Triomphe, vicepreşedinte executiv şi responsabil global al Sanofi Pasteur, sucursala din cadrul companiei care se ocupă de vaccinuri. Laboratorul nu a precizat care sunt bolile infecţioase care vor fi vizate.

”Ambiţia noastră este de a aduce ARN mesager în etapa următoare: să facem această tehnologie să evolueze obţinând vaccinuri termostabile (de la 2 până la 8 grade Celsius) şi o siguranţă îmbunătăţită pentru a le putea utiliza într-o manieră de rutină şi nu doar exclusiv în perioade pandemice”, a spus acesta.

Anul trecut, vaccinurile – pediatrice, contra gripei etc. – au generat vânzări în valoare de aproape şase miliarde de euro pentru Sanofi, reprezentând circa 17% din cifra de afaceri a companiei.

Citește și: Americanii vor relații mai stabile cu Rusia, dar vor riposta la atacuri. Cu China este mai complicat

Cu toate acestea, în ciuda expertizei sale în domeniul vaccinurilor, compania franceză a înregistrat întârzieri semnificative în lupta împotriva COVID-19. Vaccinul său recombinant – dezvoltat în colaborare cu britanicii de la GSK – este preconizat să iasă pe piaţă până la sfârşitul anului, cu o întârziere de un an după ce concurenţii Pfizer-BioNTech şi Moderna au dezvoltat la rândul lor seruri pe baza tehnologiei ARN mesager.

Un alt vaccin anti-COVID-19, dezvoltat împreună cu Translate Bio şi care utilizează tehnologia ARN mesager, se află în primele stadii ale studiilor clinice pe oameni.

Sanofi a anunţat recent lansarea primelor studii clinice în vederea unui proiect de vaccin antigripal pe bază de ARN mesager.