DISTRIBUIȚI
ansa

Vicepremierul Italiei Matteo Salvini, liderul formaţiunii de extremă dreapta Liga, s-a declarat dispus, luni, să se deplaseze în cursul acestei săptămâni la Paris pentru a avea „din nou bune relaţii” cu Franţa, care joi şi-a rechemat ambasadorul de la Roma în semn de protest împotriva guvernului italian, transmite AFP, potrivit agerpres.

„Sunt disponibil pentru a-l primi la Roma sau pentru a mă deplasa la Paris, chiar săptămâna aceasta”, a declarat Salvini, care este şi ministru de interne, referindu-se la omologul său francez Christophe Castaner.


Citește și  : Miniștrii europeni de Finanțe discută crearea unui buget al zonei euro

Afirmaţia sa survine după ce săptămâna trecută el i-a adresat lui Castaner o scrisoare pentru a-l invita în vederea discutării unor dosare sensibile în aria lor de competenţă, dar la un miting electoral a susţinut că de fapt l-a „convocat” pe ministrul francez, atrăgându-şi din partea acestuia replica seacă: „eu nu sunt convocat”.

Luni, Salvini a încercat din nou să calmeze tensiunile. „Consider că revenirea la bune relaţii (cu Franţa, n.red.) este fundamentală, cu cât mai curând cu atât mai bine”, a asigurat el.

Joia trecută, Franţa şi-a rechemat ambasadorul în Italia după o serie de declaraţii considerate inacceptabile ale unor responsabili italieni, o escaladare a tensiunilor rară între două ţări din Uniunea Europeană, dar care scoate în evidenţă divizările ce se conturează pe continent cu câteva luni înainte de alegerile europene. Picătura care a umplut paharul a fost o întâlnire avută marţi în Franţa de celălalt vicepremier italian, Luigi Di Maio, liderul mişcării antisistem 5 Stele, cu „vestele galbene” care protestează împotriva guvernului francez, întâlnire văzută de Paris drept o „provocare suplimentară şi inacceptabilă”.

Citește și  : Majoritatea ruşilor cred că guvernul de la Moscova îi minte ‘aproape întotdeauna'(sondaj)