DISTRIBUIȚI
Reuters

Sala Albastră a Primăriei din Stockholm, locul care găzduieşte în fiecare an Banchetul Nobel, va fi folosită pentru vaccinarea împotriva COVID-19, a declarat marţi un responsabil municipal, potrivit Reuters, potrivit agerpres.

Sala de 1.500 de metri pătraţi, unde, an de an, este organizat cel mai important eveniment social din Suedia, va deveni una dintre locaţiile în care locuitorii capitalei se vor putea imuniza împotriva noului coronavirus – spaţiul, extrem de generos, fiind considerat ideal pentru administrarea vaccinurilor.


Citește și : Biden ÎNCHIDE mai multe închisori private din SUA şi îi lasă pe poliţişti ‘DEZARMAŢI’

Suedia, a cărei respingere a ideii de lockdown au adus-o în lumina reflectoarelor, a înregistrat peste 11.000 de decese asociate COVID-19, având o rată de deces pe cap de locuitor de câteva ori mai mare decât vecinii săi nordici, dar mai mică decât alte ţări europene care au optat pentru astfel de măsuri drastice.

Banchetul a fost anulat în 2020 din cauza pandemiei, pentru prima dată din 1956, când s-a renunţat la acesta în semn de protest faţă de invazia Ungariei de către Uniunea Sovietică.

Citește și : Norvegia ANULEAZĂ două exerciţii militare cu NATO