DISTRIBUIȚI
AFP

Premierul libanez demisionar Saad Hariri a apărut miercuri în mod oficial în ţară pentru prima dată după mai bine de două săptămâni, fiind prezent la parada militară organizată cu ocazia Zilei Independenţei Libanului, relatează agenţia DPA, potrivit agerpres.

Apariţia oficială în ţară a lui Saad Hariri (47 de ani), care a sosit marţi seara la Beirut, survine după ce el şi-a anunţat demisia pe neaşteptate pe 4 noiembrie în timp ce se afla în Arabia Saudită, fapt ce a declanşat o criză politică în Liban.


Citeşte şi: Imagini dramatice cu DEZERTAREA soldatului nord-coreean

Miercuri, Hariri va avea prima sa întâlnire cu preşedintele libanez Michel Aoun după revenirea sa în ţară. Săptămâna trecută, preşedintele Aoun, care nu a acceptat demisia lui Hariri, a acuzat Arabia Saudită că-l ţine ostatic pe premierul libanez, iar mişcarea şiită libaneză Hezbollah a afirmat că Hariri a fost forţat să demisioneze. Ambele acuzaţii au fost respinse de către Riad.

”Libanul nu se va supune niciunei opinii, niciunui sfat sau decizii care duce la o dispută internă şi cei care doresc binele Libanului îl vor ajuta să-şi consolideze unitatea, deoarece aceasta este supapa sa de securitate”, a declarat marţi preşedintele Aoun într-un discurs televizat.

Demisia surprinzătoare a lui Hariri, care a fost anunţată la televiziune din Arabia Saudită, a provocat temeri internaţionale potrivit cărora Libanul este prins în disputa aprigă dintre Arabia Saudită şi rivalul său regional Iran.

Citeşte şi: Un avion militar american S-A PRĂBUŞIT în mare. La bord se aflau 11 persoane

Hariri s-a întors la Beirut, via Cipru, din Egipt, după ce s-a aflat timp de trei zile la Paris, unde a avut o serie de reuniuni pe tema crizei politice din Liban. Franţa a insistat ca Hariri să se întoarcă în Liban pentru a clarifica dacă îşi menţine sau nu demisia.

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a vorbit de asemenea cu preşedintele iranian, Hassan Rohani, şi cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, invocând necesitatea de a apăra stabilitatea Libanului şi de a ţine ţara departe de conflictele regionale, potrivit Palatului Elysee.