DISTRIBUIȚI
dpa

Premierul libanez Saad Hariri a anunţat miercuri că şi-a amânat demisia la cererea preşedintelui ţării, Michel Aoun, în vederea mai multor consultări, relatează agenţiile dpa, Reuters şi AFP, conform agerpres.

”Mi-am prezentat astăzi demisia preşedintelui Aoun. Mi-a cerut să mai aştept, pentru a permite mai multe consultări, şi am fost de acord”, a declarat Hariri într-o scurtă declaraţie după o întâlnire cu preşedintele Aoun.


Citeşte şi: Saad Hariri, prima apariţie publică în Liban, după două săptămâni petrecute în Arabia Saudită – VIDEO

Saad Hariri (47 de ani) a sosit marţi seara la Beirut, după mai bine de două săptămâni, după ce şi-a anunţat pe neaşteptate demisia, pe 4 noiembrie, în timp ce se afla în Arabia Saudită.

Hariri s-a întors la Beirut, via Cipru, din Egipt, după ce s-a aflat timp de trei zile la Paris, unde a avut o serie de reuniuni pe tema crizei politice din Liban. Franţa a insistat ca Hariri să se întoarcă în Liban pentru a clarifica dacă îşi menţine sau nu demisia.