DISTRIBUIȚI
Head of the separatist self-proclaimed Donetsk People's Republic Denis Pushilin attends a news conference on preliminary results of a referendum on the joining of the self-proclaimed Donetsk People's Republic (DPR) to Russia, in Donetsk, Ukraine September 27, 2022. REUTERS/Alexander Ermochenko

Autorităţile separatiste pro-ruse din regiunea Doneţk au anunţat marţi seara victoria votului favorabil în cadrul unui referendum privind anexarea la Rusia, vot denunţat ca ilegitim de Kiev şi de ţările occidentale, transmite AFP, potrivit agerpres.

Comisia electorală centrală a Republicii Populare Doneţk (DNR) a anunţat că 99,23% dintre alegători susţin anexarea la Rusia a acestei regiuni după numărarea a 100% din buletinele de vot, potrivit agenţiilor de presă ruse.


Citește și: Zelenski denunţă referendumurile organizate de Rusia – Black News

Astfel, toate cele patru regiuni ucrainene – Zaporojie, Herson, Lugansk şi Doneţk – care au organizat aceste referendumuri la şapte luni după începutul invaziei ruse în Ucraina, s-au declarat în favoarea anexării la Rusia.

Citeşte şi: ONU sprijină integritatea teritorială a Ucrainei, China cere respectarea ei; SUA vor prezenta o rezoluţie – Black News

„Toţi ne-am dorit (asta) de foarte mult timp”, a asigurat liderul DNR, Denis Puşilin, citat de RIA Novosti.”Ne reunim cu marea noastră patrie, cu marea Rusie”, a adăugat el, salutând rezultatul „colosal” al referendumului.