DISTRIBUIȚI
Sputnik Moldova

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că Rusia speră să-şi soluţioneze diferendele cu Statele Unite în privinţa prelungirii cu un an a tratatului de dezarmare nucleară Noul START, pe fondul semnalelor că discrepanţele dintre cele două părţi se atenuează, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Peskov a menţionat că demersurile privind extinderea tratatului Noul START, care expiră în februarie 2021, continuă la nivel de experţi. „Sperăm că toate diferendele pe această temă vor fi depăşite prin dialog”, le-a declarat el reporterilor, la o zi după ce Statele Unite au salutat propunerea Moscovei de prelungire cu un an a Noului START dacă ambele părţi cad de acord să-şi îngheţe numărul de focoase nucleare.


Citeşte şi: România devina miza alegerilor din SUA! Joe Biden va avea ‘de dat o mulţime de explicaţii’

Tratatul Noul START, încheiat în 2010, menţine arsenalele nucleare ale celor două ţări mult sunt nivelul lor din timpul Războiului Rece, limitând la 700 numărul de lansatoare nucleare strategice şi la 1.550 numărul de focoase nucleare.

Un eşec în prelungirea acestui ultim mare acord bilateral asupra unei părţi din arsenalele celor doi adversari geopolitici, acord negociat de preşedinţii de atunci ai SUA şi Rusiei, Barack Obama şi Dmitri Medvedev, alimentează temeri cu privire la o reluare a cursei înarmării.

Pe de altă parte, Kremlinul a apreciat miercuri că sancţiunile americane care vizează proiectul conductei Nord Stream 2, susţinut de Rusia, sunt neprietenoase şi distructive.

Departamentul de Stat a anunţat marţi că secretarul de stat Mike Pompeo va informa Congresul în legătură cu sancţiunile împotriva navelor implicate în instalarea de conducte pentru proiectul Nord Stream 2.

Citeşte şi: Pandemia grăbeşte transferul muncii de la oameni la roboţi

Construcţia în Germania a conductei Nord Stream 2, cu o lungime de 1.230 de kilometri, este aproape încheiată, mai rămânând de completat circa 120 de kilometri de conductă pe porţiunea finală, în apele daneze.

Lucrările au fost oprite în decembrie trecut, după ce concernul elveţiano-olandez Allseas şi-a suspendat operaţiunile din cauza sancţiunilor americane care vizau companiile care pun la dispoziţie nave.