DISTRIBUIȚI

În mod public, Rusia încearcă să nu ia parte la luptele din Libia şi privilegiază prudenţa, apărându-şi interesele, dar, în culise, ea şi-a ales deja tabăra şi a pariat – potrivit experţilor – pe mareşalul Khalifa Haftar, notează AFP marţi într-un amplu comentariu, potrivit agerpres.

Fostă aliată a regimului lui Muammar Gaddafi, Rusia şi-a intensificat eforturile în ultimii ani pentru a se afişa ca un mediator relativ imparţial în Libia, păstrând amintirea amară că a permis intervenţia occidentală în 2011.


Citeşte şi: Secţiile de votare din Israel au fost DESCHISE

Kremlinul a îndemnat luni ‘toate părţile’ la reţinere, cu scopul de a se evita o ‘baie de sânge’ la Tripoli, unde ofensiva forţelor pro-Haftar a făcut deja zeci de morţi. În ultimele zile, ministrul rus adjunct de externe Mihail Bogdanov a discutat succesiv cu mareşalul Haftar, primit la Moscova în 2017, apoi cu un responsabil al Guvernului de Uniune Naţională (GNA).

Dar, potrivit politologului rus Aleksei Malaşenko, nu există niciun dubiu: ‘Rusia îl sprijină pe Haftar, care vorbeşte limba rusă, care a venit la Moscova şi s-a întâlnit cu ministrul apărării, Serghei Şoigu’. ‘Însă nu-l poate susţine în totalitate pentru moment. Totul va depinde de capacitatea sa de a prelua controlul asupra Tripoli şi de cât de sângeroasă va fi această operaţiune’, adaugă el.

Contactele Rusiei cu rivalii acestuia din GNA ‘sunt utilizate drept acoperire şi pentru a crea aparenţa unei abordări echilibrate care nu există în realitate’, susţine la rândul său Aleksandr Şumilin, de la Centrul de analiză a conflictelor din Orientul Mijlociu, cu sediul la Moscova.

Semn al sprijinului său pentru omul forte din estul libian, Moscova a blocat duminică adoptarea unei declaraţii a Consiliului de Securitate care făcea apel la forţele mareşalului Haftar să oprească ofensiva, dorind ca textul să fie adresat tuturor părţilor.

Dacă Moscova respinge ideea oricărui sprijin militar, publicaţiile britanice The Sun, citând surse din serviciile de informaţii de la Londra, şi The Telegraph, pe baza unor surse din domeniul petrolului, au evocat trimiterea în Libia de mercenari ruşi din societatea militară privată Wagner, deja prezenţi în Siria şi în mai multe ţări africane.

Grupul opac, folosit uneori de Moscova, dar care se distanţează, la nevoie, de armata rusă, furnizează în Libia forţelor mareşalului Haftar artilerie, tancuri, drone şi muniţie, potrivit surselor intervievate de cele două publicaţii. Aceste informaţii nu au fost niciodată confirmate oficial.

Afişând o relativă prudenţă, Rusia speră să-şi păstreze interesele economice în această ţară bogată în petrol, care s-a prăbuşit în haos după căderea colonelului Gaddafi la sfârşitul anului 2011.

Aflat în vizită la Moscova în octombrie, ministrul economiei libian, Nasser al-Derssi, a declarat că doreşte să cumpere un milion de tone de grâu rusesc, evocând relansarea unui proiect de construcţie a unei căi ferate de către Rusia în Libia pentru 2,5 miliarde de euro, proiect întrerupt din cauza războiului.

Înainte de 2011, Moscova a încheiat cu Tripoli contracte promiţătoare de mai multe miliarde de dolari în domeniul vânzărilor de armament şi proiecte petroliere în Libia, unul din principalii săi clienţi arabi la acea vreme.

Citeşte şi: Roma se pregăteşte să recunoască genocidul armean. Turcia l-a convocat de urgenţă pe ambasadorul italian

‘Libia înseamnă petrol. Şi ruşii se apropie de ea de mult timp’, spune Malaşenko, care menţionează în poziţia rusă şi dorinţa de a-şi ‘arăta prezenţa’ în Libia, după succesul său în Siria şi revenirea sa treptată în mai multe ţări din Africa.

Rusia nu a împiedicat intervenţia forţelor NATO în martie 2011 în Libia, abţinându-se împreună cu China în timpul votului în Consiliul de Securitate al ONU. Ea a considerat apoi că a fost înşelată de către Occident după asasinarea lui Gaddafi, aliat al Moscovei încă din epoca sovietică.

Ulterior, ea şi-a construit cu răbdare în următorii ani relaţia cu mareşalul Haftar, revenit în Libia în 2011 după 20 de ani de exil.

‘Haftar este apropiat din punct de vedere ideologic de Rusia. El militează activ pentru cooperare şi a primit arme ruseşti. Este omul Moscovei’, subliniază Şumilin.

După ce l-a salvat pe aliatul său, Bashar al-Assad, în Siria, criza libiană ar putea reprezenta o ocazie pentru Rusia să aibă avantaj încă o dată în faţa Washingtonului, susţine la rândul său expertul Malaşenko: ‘O victorie a lui Haftar ar fi extrem de inconfortabilă pentru SUA, unde acesta este considerat drept omul lui Putin’.