DISTRIBUIȚI

O „cârtiţă” în serviciul Rusiei a lucrat în cabinetul ministrului apărării din Franţa, a făcut cunoscut fostul director al serviciului de informaţii externe (DGSE), Bernard Bajolet, într-un reportaj difuzat duminică seara pe canalul France 5, notează AFP, potrivit agerpres.

Întrebat despre informaţiike în legătură cu un spion în serviciul Rusiei lucrând pentru biroul ministrului de atunci, Jean-Yves Le Drian, în prezent ministru de externe, Bernard Bajolet a afirmat în acest documentar consacrat preşedintelui rus Vladimir Putin: „Într-adevăr, când eram director general al securităţii externe, am adus asta la cunoştinţa” executivului.


Citește și :  Rusia ar putea relua vânzările de gaze pe piaţa spot, după umplerea capacităţilor sale de stocare

„În anii precedenţi spuneam +totul s-a terminat, după Războiul Rece nu mai trebuie să ne pierdem timpul împotriva spionilor care nu mai există (…), prioritatea sunt cazurile de terorism+, dar putem vedea că activităţile de spionaj nu au încetat deloc şi că mijloacele pe care le folosesc ruşii, chinezii, dar şi alţii, americanii, nu au fost niciodată atât de importante”, a adăugat el.

Citește și : Moscova a lansat sistemul ‘Face pay’ la toate staţiile reţelei sale de transport subteran

Aceste informaţii au fost difuzate la acea vreme de media online Mediapart, potrivit căreia un spion al GRU, serviciul rus de informaţii militare, a recrutat o „cârtiţă” în cabinetul lui Jean-Yves Le Drian când era ministru al apărării sub preşedinţia lui François Hollande.