DISTRIBUIȚI

Rusia doreşte să trimită un avion strategic la baza aeriană militară de pe insula La Orchila, situată în Marea Caraibilor şi aparţinând Venezuelei, a anunţat miercuri publicaţia rusă Nezavisimaia Gazeta, care citează surse militare şi diplomatice anonime, transmite Reuters, care precizează că nu a putut verifica informaţiile.

Două bombardiere strategice ruse au aterizat la începutul acestei săptămâni în Venezuela, într-o manifestare a sprijinului Rusiei pentru guvernul socialist de la Caracas, ceea ce provocat furia Washingtonului, relatează şi agerpres.


Citeşte şi: Vot de neîncredere pentru May în propriul partid

Legile din Venezuela nu permit găzduirea unor baze militare străine pe teritoriul ţării, dar avioane militare ale altor state pot staţiona temporar în baze venezuelene, a menţionat publicaţia citată.

Potrivit acesteia, în trecut autorităţile de la Caracas s-au oferit să găzduiască avioane ruse pe insula La Orchila, dar până acum Moscova nu a dat curs acestei oferte. Situaţia însă este pe cale să se schimbe în lumina intenţiei SUA de a se retrage din Tratatul din 1987 privind Forţele nucleare intermediare (INF), acord pe care Rusia l-ar fi încălcat, potrivit Washingtonului.

Citeşte şi: Poliţia desfăşoară o operaţiune amplă în apropiere de catedrala din Strasbourg

Acuzaţiile au fost respinse ferm de către Rusia, inclusiv prin vocea preşedintelui Vladimir Putin, care a susţinut că partea americană nu a prezentat niciodată dovezi ale unor astfel de încălcări şi că SUA au fost prima ţară care a încălcat acordul, prin desfăşurarea unor elemente strategice ale scutului antirachetă în România, precum sistemul de luptă Aegis.