DISTRIBUIȚI

Rusia va continua să-şi modernizeze forţele armate, dotându-le cu armament de ultimă generaţie, inclusiv sisteme laser şi rachete hipersonice, a declarat duminică preşedintele rus Vladimir Putin, citat de agenţiile de presă TASS şi EFE, potrivit agerpres.

‘Vom continua să depunem eforturi ca armata şi flota noastre să fie din ce în ce mai moderne, deci să consolidăm potenţialul forţelor noastre strategice’, a afirmat Putin în debutul unui concert la Kremlin cu ocazia Zilei apărătorului patriei, fostă Zi a armatei sovietice.


Citește și: Cererea de extrădare a lui Julian Assange este dezbătută în UK

Potrivit preşedintelui rus, toate ramurile forţelor armate vor fi echipate cu cele mai noi arme, ‘inclusiv lasere, complexe hipersonice şi sisteme de înaltă precizie’.

‘Multe dintre armamentele noastre – aşa cum am mai spus – nu au analogie în lume, iar într-o serie de proiecte, care sunt practic arme ale viitorului, am trecut deja de la stadiul de testare la punerea lor în funcţiune în regim de alertă permanentă’, a spus el.

‘Capacitatea de apărare şi securitatea Rusiei sunt asigurate într-un mod fiabil pe termen lung’, a subliniat Putin, care i-a felicitat cu această ocazie pe militari.

El a adăugat că poporul rus s-a mândrit întotdeauna cu comandanţii săi militari, ofiţeri şi soldaţi, protagonişti ‘ai victoriilor legendare’.

Citește și: 16 militari turci au fost uciși în Libia

‘Multe dintre aceste triumfuri militare au fost cruciale nu numai pentru patria noastră, ci şi pentru alte ţări şi continente, pentru întreaga istorie mondială. De-a dreptul grandioasă a fost victoria în Marele Război Patriotic (cel de-al Doilea Război Mondial), de la care vom celebra 75 de ani într-un mod solemn la 9 mai’, a afirmat preşedintele rus, subliniind că este necesar de amintit preţul care a fost plătit pentru această victorie.

‘Nu vom permite nimănui să şteargă această pagină eroică a istoriei; vom demasca toate încercările de a reprezenta greşit istoria’, a avertizat Vladimir Putin, care a criticat în termeni extrem de duri o recentă rezoluţie a Parlamentului European în care se afirmă că Pactul de neagresiune Ribbentrop-Molotov, din 1939, a ‘deschis calea celui de-al Doilea Război Mondial’.