DISTRIBUIȚI
The USA News Times

Când era elev de liceu, el a ucis un coleg şi i-a băut sângele. După zece ani de internare, un rus a reuşit să se angajeze ca medic în baza unei diplome false, înainte de a fi demascat şi arestat, informează vineri mass-media din Rusia, citate de AFP, potrivit agerpres.

Anchetatorii au anunţat vineri arestarea acestui bărbat de 36 de ani, care lucra ca medic însărcinat cu prevenţia într-un spital din Celiabinsk, în Ural. El a fost inculpat pentru că a folosit cu intenţie o diplomă de medic falsă pentru a obţine acest post în noiembrie anul trecut.


Citește și : Un alt senator american vrea să-i ia locul lui Trump la Casa Albă

Identificat de mass-media drept Boris Kondraşin, bărbatul a fost angajat în condiţiile în care în anul 2000 a fost condamnat să urmeze un tratament după ce „a comis o crimă extrem de gravă”, a anunţat într-un comunicat Comitetul de Anchetă rus, principalul organism însărcinat cu investigarea crimelor.

Potrivit mass-media ruse, în 1998, pe vremea când era licean, „falsul doctor” i-a injectat un sedativ unui coleg înainte de a-l dezmembra şi a-i bea sângele. Kondraşin „se considera un vampir”, asigură site-ul de informaţie Znak.com.

În august 2000, Boris Kondraşin a fost internat într-un spital de psihiatrie după ce fusese diagnosticat cu schizofrenie, potrivit publicaţiei locale Celiabinskaia Nedelia. El a fost externat zece ani mai târziu.

Citește și : NATO acuză Rusia de încălcarea Tratatului INF şi îndeamnă revină la respectarea documentului

Kondraşin a fost angajat ca medic, însărcinat să-i încurajeze pe oameni să nu bea alcool, să nu fumeze şi să facă exerciţii fizice, a precizat responsabila Departamentului municipal pentru Sănătate, Natalia Gorlova, citată de agenţia de presă Interfax.

El a fost arestat în ianuarie după ce a fost recunoscut pe un forum medical de un psihiatru care l-a tratat, potrivit Interfax.