DISTRIBUIȚI

Relaţiile între Moscova şi Washington nu pot să cadă mai jos după plecarea secretarului de stat american Rex Tillerson, care va fi înlocuit de Mark Pompeo, actualul director CIA, la conducerea Departamentului de Stat, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, exprimându-şi totuşi speranţa într-o abordare ‘constructivă’ cu SUA, relatează AFP, potrivit agerpres.

‘Este dificil să cazi mai jos de pământ, de aceea, în acest punct, este puţin probabil să ne temem de o degradare’, a afirmat Dmitri Peskov. ‘În orice caz, rămâne speranţa pentru o abordare constructivă şi sobră în relaţiile bilaterale. Există întotdeauna speranţă’, a adăugat el.


Citeşte şi: Moscova ‘SE ÎNFOAIE’: ‘Nimeni nu poate da ultimatumuri unei puteri nucleare!’

Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi că l-a demis pe Rex Tillerson – cu care avea relaţii dificile – de la conducerea Departamentului de Stat, înlocuindu-l cu actualul director al CIA, Mike Pompeo.

Înainte de a fi şef al diplomaţiei americane, Rex Tillerson a lucrat timp de aproape 20 de ani în legătură strânsă cu Rusia în cadrul funcţiilor sale la conducerea gigantului petrolier ExxonMobile, întâlnindu-se în mod regulat cu preşedintele rus Vladimir Putin.

În pofida numirii sale în fruntea Departamentului de Stat şi a promisiunilor de reconciliere făcute în campanie de Donald Trump, relaţiile între Moscova şi Washington nu au făcut decât să se deterioreze după venirea miliardarului republican la Casa Albă, mai ales după acuzaţiile de ingerinţă în alegerile prezidenţiale din 2016.

Citeşte şi: Donald Trump îşi doreşte ca SUA să-şi formeze o ‘armată spaţială’