DISTRIBUIȚI
Tanks take part in the joint Russian-Belarusian military exercises Zapad-2017 (West-2017) at a training ground near the town of Borisov on September 20, 2017. / AFP PHOTO / Sergei GAPON

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a anunţat luni că ţara sa va participa la noi manevre militare comune împreună cu Rusia în februarie, denunţând o întărire a desfăşurărilor militare ale ţărilor vecine şi NATO, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Intenţionăm să începem exerciţiile în februarie. Stabiliţi data exactă şi informaţi-ne, ca să nu fim acuzaţi că adunăm trupe din senin, ca şi cum ne-am pregăti de război”, a dispus Lukaşenko, în cadrul unei reuniuni cu responsabili ai Ministerului Apărării.


Citeşte şi: ‘PartyGATE’ cutremură din temelii Downing Street! Șefa unității guvernamentale privind regulile Covid a organizat o petrecere cu alcool în timpul restricțiilor de Crăciun

Potrivit preşedintelui belarus, aceste manevre au fost decise în decembrie 2021 împreună cu omologul său rus Vladimir Putin, dar data lor nu fusese încă anunţată. El nu a precizat câţi militari vor participa.

„Ar trebui să fie vorba de exerciţii normale vizând elaborarea unui plan precis în caz de confruntare cu forţele venind din Vest”, a adăugat Lukaşenko în cadrul unei înregistrări video difuzate pe un canal Telegram legat de preşedinţia belarusă.

Aceste exerciţii vor purta denumirea de „Hotărârea Uniunii 2022”, referire la alianţa Rusia-Belarus.

Lukaşenko a justificat aceste exerciţii prin întărirea dispozitivului NATO din Polonia şi ţările baltice, la frontierele ţării sale, precum şi prin situaţia din Ucraina.

„Varşovia a cerut NATO să desfăşoare un sistem de susţinere logistică şi tehnică pe mai multe niveluri. Ca militari, ne întrebăm imediat pentru ce. Asta înseamnă că se pregătesc de ceva serios, cel puţin pe termen lung”, a mai spus el.

De asemenea, el a acuzat faptul că Ucraina „continuă să-şi întărească forţele” la graniţa cu Belarus.

Citeşte şi:Averea celor mai bogaţi zece oameni din lume S-A DUBLAT în timpul pandemiei – Black News

„Situaţia e de aşa natură că există o escaladare a potenţialului militar la frontieră”, a mai declarat Lukaşenko, un aliat al Rusiei.

Tensiunile s-au amplificat în permanenţă în ultimele săptămâni între Rusia şi occidentali, care acuză Moscova că a comasat trupe pentru un atac asupra Ucrainei.

Moscova dezminte orice intenţie de război şi denunţă revenirea întăririlor NATO la frontierele sale şi planul de a integra în Alianţă Ucraina şi Georgia, pe care le consideră ca făcând parte din sfera sa de influenţă.