DISTRIBUIȚI
afp

Acordul Noul START, privind controlul armamentului nuclear, probabil nu va fi prelungit după luna februarie 2021, apreciază Serghei Narîşkin, directorul Serviciului rus de Informaţii Externe (SVR), acuzând Statele Unite de „subminarea sistemului internaţional de securitate”, potrivit mediafax.

„Situaţia tristă a Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF) este foarte probabil să se aplice şi Tratatului Noul START, care va expira în februarie 2021”, a declarat Serghei Narîşkin, citat de agenţia de presă Tass.


Citește și : Cambodgia INTERZICE distracţia turiştilor pe CÂRCA elefanţilor

„Acţiunile SUA echivalează cu subminarea sistemului internaţional de securitate. Rusia a adoptat măsuri pentru salvarea arhitecturii de control al armamentului, dar nu putea obliga Washingtonul şi aliaţii acestuia să le respecte. În actuala situaţie alarmantă, suntem obligaţi să intensificăm eforturile de consolidare a apărării ţării noastre. «Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război», spune dictonul”, a precizat Narîşkin.

Recent, Administraţia Vladimir Putin a avertizat că este deja prea târziu pentru Rusia şi Statele Unite să înlocuiască Acordul Noul START, privind controlul armamentului nuclear, care va expira în februarie 2021. Noul Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic (Noul START), prin care Statele Unite şi Rusia limitează numărul ogivelor nucleare, riscă să nu fie prelungit, în contextul în care Administraţia de la Washington deja a anulat Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF). „Este deja evident că, ţinând cont de timpul rămas, nu vom reuşi să elaborăm un document înlocuitor complet”, a declarat Vladimir Leontiev, un oficial din cadrul Ministerului rus de Externe, citat de agenţiile de presă Interfax şi Reuters.

Tratatul Noul START poate fi prelungit de comun acord, dar această perspectivă este incertă, în contextul în care Washingtonul nu pare să se grăbească în acest sens, iar Moscova susţine că are nevoie de cel puţin şase luni pentru implementarea oricărui document de prelungire, a subliniat Leontiev.

Oficialul rus a argumentat că negocierile Rusiei cu Statele Unite au devenit complicate deoarece Washingtonul vrea includerea Chinei în viitorul acord.

Poziţia oficială a Washingtonului este că preşedintele Donald Trump va decide în 2020 dacă acceptă ori nu prelungirea acordului Noul START. Actualul acord Noul START expiră în februarie 2021.