DISTRIBUIȚI
Sputnik

Rusia a salutat joi declaraţiile ”sincere” despre NATO făcute de preşedintele francez Emmanuel Macron, care a diagnosticat ”moartea cerebrală” a organizaţiei, într-un interviu acordat săptămânalului britanic The Economist, transmite AFP, potrivit agerpres.

”Acestea sunt cuvinte de aur, sincere şi ce reflectă esenţialul. O definiţie precisă a stării actuale a NATO”, a scris purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, pe pagina sa de Facebook.


Citește și : Autoritățile turce au arestat 17 străini suspectaţi de legături cu islamiștii

Preşedintele francez Emmanuel Macron a susţinut, într-un interviu pentru The Economist, că „suntem pe punctul de a asista la moartea cerebrală a NATO”, explicându-şi opinia prin dezangajarea SUA şi comportamentul Turciei, stat membru al Alianţei Nord-Atlantice.

„Trebuie clarificat acum care sunt obiectivele strategice ale NATO”, a afirmat şeful statului francez, pledând din nou pentru consolidarea unei Europe a apărării, în contextul în care viitorul summit al Alianţei Nord-Atlantice va avea loc la Londra la începutul lunii decembrie.

„Nu există nicio coordonare a deciziei strategice a SUA cu partenerii din NATO şi asistăm la o agresiune desfăşurată de un alt partener din NATO, Turcia, într-o zonă unde sunt în joc interesele noastre, fără coordonare”, a subliniat el. „Ceea ce se întâmplă este o problemă enormă pentru NATO”, a mai spus Macron.

Citește și : Cel puţin 48 de morţi în urma inundaţiilor din Kenya

În aceste condiţii, şeful statului francez se întreabă în special asupra viitorului Articolului 5 al Tratatului, care prevede o solidaritate militară între membrii Alianţei dacă vreunul dintre ei este atacat. „Ce va însemna Articolul 5 mâine? Dacă regimul lui Bashar al-Assad decide să răspundă Turciei, asta înseamnă că noi ne vom implica? Este o reală întrebare”, a spus Emmanuel Macron.