DISTRIBUIȚI
wikipedia

Rusia a respins joi sporirea sancţiunilor împotriva regimului de la Phenian, în replică la apelul adresat de SUA comunităţii internaţionale de a rupe relaţiile cu Coreea de Nord ca urmare a testelor cu rachetă pe care le realizează această ţară asiatică, informează EFE, AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

„Atitudinea noastră faţă de aceasta (apelul SUA – n.r.) este negativă. Am spus în repetate rânduri că presiunea prin intermediul sancţiunilor este o cale practic epuizată”, a declarat ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, aflat la Minsk.


Citeşte şi: Coree de Nord a publicat zeci de fotografii de la lansarea ultimei sale rachete intercontinentale

Lavrov a adăugat că rezoluţiile ONU privind impunerea de sancţiuni împotriva Coreei de Nord includ apeluri de reluare a procesului de negocieri cu Phenianul, „solicitare pe care partea americană o ignoră”. Şeful diplomaţiei ruse a acuzat totodată SUA că doresc „să provoace” Phenianul.

Pe de altă parte, într-un interviu acordat publicaţiei italiene Libero, citat de agenţia de presă rusă RIA, Lavrov a apreciat că acţiunile echipei preşedintelui american Donald Trump sunt asemănătoare cu politicile predecesorului său Barack Obama.

„Din nefericire, multe acţiuni ale echipei lui Donald Trump au loc din inerţie şi, de fapt, sunt foarte puţin diferite de linia (adoptată de) Barack Obama”, a apreciat Lavrov.