DISTRIBUIȚI
Daily Express

Kremlinul a apreciat luni că decizia Lituaniei de a interzice tranzitul unor mărfuri către Kaliningrad este „fără precedent” şi avertizat că va reacţiona, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Autorităţile de la Vilnius au interzis tranzitul pe teritoriul lituanian al tuturor produselor supuse sancţiunilor Uniunii Europene.


Citeşte şi: Mai multe persoane au fost ÎMPUŞCATE la festivalul Moechella – VIDEO – Black News

Unica linie ferată din Rusia către exclava rusă Kaliningrd de la Marea Baltică trece prin Lituania, iar printre mărfurile interzise se numără cărbunele, metalele, materialele de construcţie şi echipamentele cu tehnologie avansată.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a declarat presei că decizia „încalcă totul”. „Considerăm acest lucru ilegal. Situaţia e mai mult decât gravă (…) avem nevoie de o analiză serioasă în profunzime pentru a determina cum vom reacţiona”, a adăugat el.

Citeşte şi: Pompierii germani primesc un ajutor nesperat (VIDEO): PLOAIA îi ajută să stingă incendiile de vegetaţie – Black News

Kaliningradul este un teritoriu rus care are graniţe doar cu Polonia şi Lituania, ambele membre ale NATO şi ale Uniunii Europene. În afară de transportul feroviar, mai dispune de o conductă de gaz din Rusia, care – ca şi calea ferată trece pe teritoriul lituanian.

Guvernatorul Kaliningradului a apreciat că interdicţia ar putea afecta până la jumătate din bunurile trimise în regiune.