DISTRIBUIȚI

Ministerul rus de Externe a anunţat joi că Rusia a propus Statelor Unite semnarea unui acord bilateral care să cuprindă garanţii că niciuna dintre cele două părţi nu se va amesteca în alegerile din cealaltă ţară şi în alte procese politice interne, informează agenţia EFE.

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a declarat că această propunere a fost prezentată într-o scrisoare adresată Administraţiei de la Washington şi remisă pe 21 decembrie noului ambasador al SUA la Moscova, John Huntsman, potrivit agerpres .


‘În respectiva scrisoare se confirmă disponibilitatea de a schimba scrisori sau alte garanţii de ne-ingerinţă reciprocă în alegeri şi alte procese politice interne’, a indicat purtătoarea de cuvânt. Ea a menţionat că autorităţile ruse au recurs la acest demers ca urmare a intenţiilor Washingtonului de a se implica în chestiunile interne ruse cu scopul de a urmări realizarea unor obiective proprii.

Citește și : Italia trimite 470 de militari în Nigeria

Maria Zaharova a mai spus că Moscova încă aşteaptă un răspuns din partea Washingtonului privind această propunere, adăugând că anterior SUA au refuzat să semneze o declaraţie comună cu Rusia privind neamestecul în afacerile lor interne. Această declaraţie ar fi trebuit să rezulte în urma întrevederii pe care preşedinţii Vladimir Putin şi Donald Trump au avut-o la Hamburg la summitul G20.

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus a acuzat joi SUA de amestec în afacerile interne ale Rusiei, întrucât Washingtonul a protestat faţă de respingerea candidaturii la preşedinţie a opozantului Alexei Navalnîi, care nu poate candida pentru că a fost condamnat penal.

‘Această declaraţie a Departamentului de Stat este o ingerinţă directă în procesul electoral şi în afacerile interne ale unui alt stat’, a punctat Zaharova.

Dar săptămâna trecută, ministrul britanic de externe, Boris Johnson, a declarat în timpul primei sale vizite în Rusia că există ‘multe dovezi’ ale ingerinţei ruse în procesele electorale din SUA, Germania, Franţa şi Danemarca.