DISTRIBUIȚI

Modul de acţiune al Rusiei în Ucraina este similar celui din Siria: oraşe asediate, bombardamente continue, spitale distruse, observă un medic dintr-o organizaţie umanitară, citat marţi de AFP, potrivit agerpres.

Doctorul Raphael Pitti din conducerea Uniunii Organizaţiilor de Ajutor şi Îngrijiri Medicale (UOSSM) a fost martor al conflictului din Siria timp de 11 ani şi nu a uitat: „S-a văzut cum au dus ruşii la capitularea Alepului (în 2016 – n. red.). Au făcut asta în trei timpi: încercuire, apoi bombardarea intensivă a oraşului, în fiecare zi, apoi aşteptarea capitulării oamenilor din cauza foamei, a frigului, a lipsei apei potabile”.


Citeşte şi: Cu cât punem capăt mai devreme dezastrului GDPR din Europa, cu atât mai bine – Black News

„Nu contează populaţiile. Pentru ruşi, viaţa nu are aceeaşi valoare ca pentru noi. Au un program din fosta URSSS. Cel al KGB, deci individul nu contează, contează doar obiectivul stabilit”, susţine medicul.

Potrivit lui Pitti, Rusia a învăţat lecţiile din Afganistan. „Dacă ocupi oraşele din interior, facilitezi gherila. Obiectivul este să faci invers, să aduci adversarul în interiorul oraşelor”, explică el.

Mariupol, port strategic la Marea Neagră, este exemplul cel mai bun de când a început invazia ruse în Ucraina, în 24 februarie. Acolo au fost ucişi deja, după datele primăriei, peste 2000 de locuitori, populaţia fiind blocată de bombardamente şi suferind de frig şi de foame. În 9 martie, un spital de copii a fost distrus de o bombă, la fel ca multe unităţi medicale din Siria, unde forţele ruse luptă împotriva rebelilor, alături de armata regimului condus de preşedintele Bashar al-Assad.

„Este o armă de război pentru terorizarea populaţiei. Odată ce spitalele sunt distruse, populaţia fuge”, arată Pitti, medic anestezist-reanimator specializat în medicina de război. „În Siria, la un moment dat am amplasat chiar spitale în mine dezafectate, convinşi că sunt la adăpost de bombardamente. Asta fiindcă am uitat că ruşii au arme anti-buncăr care fac implozie la 17 metri adâncime – şi le-au folosit”, relatează el.

La Alep, ca şi în Ghouta, la periferia Damascului, sau la Groznîi, în Cecenia, odată ce s-a obţinut prin forţă capitularea, populaţia a fost „triată”, iar cei care se opuneau învingătorilor au fost obligaţi să plece. În Siria, în astfel de situaţii s-au pus la dispoziţie camioane în care au fost urcaţi toţi cei care nu au vrut să rămână sub regimul lui al-Assad, spune doctorul. Cei care au fost de acord să rămână merg în zone controlate de regim; celorlalţi li se permite să plece către „zone de dez-escaladare a violenţei”, adică în Idlib, care a rămas ultimul bastion al rebelilor din Siria.

Vezi şi: Protest anti-război, în direct la televiziunea de stat din Rusia – VIDEO – Black News

Din Ucraina s-au refugiat deja, de la începutul invaziei, 2,8 milioane de oameni. „Exact asta au făcut al-Assad şi Putin – au lăsat populaţia să iasă” pentru a controla mai bine ţara, observă Pitti.

Marţi, la exact 11 ani de la începutul conflictului din Siria, medicul citat de AFP a lansat alături de directorul UOSSM Franţa, Ziad Alissa, un apel către candidaţii la alegerile prezidenţiale din Franţa, cerându-le să acţioneze pentru pace şi pentru respectarea legislaţiei umanitare internaţionale.