DISTRIBUIȚI
Sputnik International

Statele Unite au informaţii care indică faptul că Rusia a prepoziţionat membri ai unui grup operaţional pentru a genera un incident în zone separatiste din estul Ucrainei asfel încât să existe un pretext pentru o intervenţie militară, afirmă un oficial de la Washington, citat de CNN , informează mediafax.

Potrivit oficialului care s-a exprimat sub protecţia anonimatului, Statele Unite au dovezi că membrii grupului operaţional sunt antrenaţi pentru misiuni de gherilă urbană şi pentru utilizarea substanţelor explozive astfel încât să fie comise acte de sabotaj împotriva insurgenţilor separatişti susţinuţi de Rusia.


Citește și : Regina Margrethe a II-a, forţa liniştită a Danemarcei

Acuzaţiile par să corespundă cu un comunicat difuzat vineri de Ministerul ucrainean al Apărării, care afirmă că unităţi ale forţelor speciale ruse pregătesc provocări împotriva insurgenţilor proruşi, astfel încât să le poată atribui Ucrainei. Jake Sullivan, consilierul pentru Securitate Naţională al preşedintelui Joseph Biden, a sugerat joi că Statele Unite au astfel de dovezi.

„Serviciile noastre au obţinut informaţii, care acum au un grad mai scăzut de clasificare, care arată că Rusia pregăteşte terenul pentru a avea opţiunea de a produce pretextul unei invazii. Am văzut acest mod de operare în 2014. Se pregătesc să îl utilizeze din nou şi vom avea, Administraţia SUA va avea mai multe detalii de oferit presei în următoarele 24 de ore despre ceea ce observăm privind acest pretext”, a afirmat Jake Sullivan.

Citește și : Premierul suedez intră în izolare după un test pozitiv

Pe fondul crizei, mai multe instituţii guvernamentale din Ucraina au fost vizate vineri de atacuri cibernetice. Iar Ministerul rus al Apărării a prezentat imagini de la exerciţii militare cu tancuri efectuate de armata rusă în zonele Kuzminski şi Kadamovski, în apropiere de Rostov-pe-Don, la mai puţin de 50 de kilometri de frontiera Ucrainei.