DISTRIBUIȚI
Sputnik International

Un text votat marţi de deputaţii ruşi le interzice militarilor să utilizeze smartphone-uri care permit să fie localizaţi prin GPS în timp ce se află în misiune sau să posteze informaţii despre operaţiunile în care sunt angrenaţi, după o serie de postări pe reţelele sociale care le-au confirmat prezenţa în anumite teatre de conflict, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit acestui amendament la „legea privind statutul militarilor”, adoptat în a doua lectură de camera inferioară a Parlamentului, Duma de Stat, militarii ruşi „nu au dreptul de a publica pe internet informaţii privind apartenenţa lor la forţele armate ruse şi asupra eventualelor lor misiuni”.


Citește și : Noul şef al Pentagonului a efectuat o vizită în Irak

Acest text precizează că militarii „nu au nici dreptul de a comunica aceste informaţii mass-media” şi că interdicţia se extinde la „informaţii privind colegii lor, membrii familiei şi părinţi”.

În plus, militarii nu vor mai avea dreptul să aibă la ei când se află „în exerciţiul funcţiunii” aparate electronice „care ar permite, prin intermediul internetului, să difuzeze date foto sau audiovizuale şi locaţia lor”.

„Proiectul de lege vizează asigurarea securităţii personalului militar şi apărarea lor de acte ale serviciilor speciale ale altor ţări, precum şi ale organizaţiilor teroriste şi extremiste”, precizează site-ul oficial al Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului.

Testul trebuie să fie adoptat şi într-o a treia lectură şi apoi validat de Senat, în general o formalitate, iar apoi trimis la promulgare preşedintelui rus Vladimir Putin.

Citește și : Stoltenberg: NATO pregăteşte măsuri defensive în contextul anulării Tratatului INF

Armata rusă a avut frecvent de suferit în ultimii ani de pe urma interesului militarilor săi pentru reţelele sociale, comentează AFP. Un militar rus a postat, de exemplu, pe Instagram, în 2014, în plin conflict în estul Ucrainei, două fotografii afişate ca geolocalizare în Ucraina, unde oficial armata rusă nu a intervenit.

La sfârşitul lui 2017, Ministerul rus al Apărării a început să furnizeze telefoane mobile cu un nivel ridicat de protecţie ofiţerilor săi superiori care au acces la documente sensibile, a anunţat ziarul Izvestia în februarie 2018.