DISTRIBUIȚI
afp

Inamicii de ieri ai URSS, talibanii sunt astăzi întâmpinaţi cu bunăvoinţă la Moscova: Rusia îşi împinge pionii în Afganistan datorită retragerii americane, în timp ce încearcă să joace rolul de mediator în conflictul aflat la porţile sferei sale de influenţă, comentează miercuri AFP, scrie agerpres.

Chiar dacă deplasarea lor este interzisă pe teritoriul Federaţiei Ruse, talibanii au fost primiţi cu braţele deschise într-un hotel luxos din centrul capitalei ruse, unde marţi şi miercuri au avut loc discuţii fără precedent cu înalţi responsabili ai opoziţiei guvernului afgan.


Citește și : Armata rusă a testat cu succes o rachetă intercontinentală Iars

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a insistat: reuniunea reprezintă o iniţiativă privată, organizată de ‘diaspora afgană în Rusia’, mai exact de un ‘colectiv prietenos îngrijorat de soarta patriei sale’.

Rusia, a asigurat el, nu a fost responsabilă decât de ‘logistică şi de eliberarea vizelor’ pentru participanţii la reuniunea care s-a desfăşurat în absenţa preşedintelui afgan sau a oricărui alt reprezentant al actualului guvern de la Kabul.

Întâlnirea de marţi şi miercuri ‘este în totalitate un proiect al Kremlinului’, declară expertul Andrei Serenko de la Centrul de studii afgane contemporane din Moscova.

‘Plecarea americanilor sparge întregul sistem de stabilitate regională. Moscova speră să joace un rol de intermediar relativ onest, înţelegând că nu există un alt actor acolo’, explică el, adăugând că Rusia nu intenţionează ‘să cheltuiască bani’ în Afganistan sau să ‘devină a doua Americă’.

Moscova cere de ani de zile un dialog ‘direct’ şi ‘constructiv’ între autorităţile afgane şi talibani.

În noiembrie trecut, autorităţile ruse au organizat o reuniune la Moscova la care au participat o delegaţie a talibanilor şi reprezentanţi ai unui organism guvernamental afgan. Discuţiile s-au încheiat fără progrese substanţiale.

Anul trecut, o primă conferinţă internaţională asupra Afganistanului, fără talibani, a fost organizată în prezenţa reprezentanţilor ţărilor din regiune, dar fără Statele Unite.

‘Cea mai mare implicare a Moscovei i-a surprins pe mulţi, în principal din cauza istoriei sângeroase dintre Rusia şi Afganistan în timpul ocupaţiei ţării de trupele sovietice între 1979 şi 1989’, relevă într-o notă Centrul de analiză Soufan.

Pentru Rusia, este vorba în principal de a asigura securitatea fostelor republici sovietice din Asia Centrală, pe care le consideră ca făcând parte din zona sa de influenţă, inclusiv graniţa poroasă de 1.300 de kilometri dintre Afganistan şi Tadjikistan.

Citește și : Guvernatoarea statului american New Mexico retrage Garda Naţională de la graniţa cu Mexic

De asemenea, Moscova este preocupată de implantarea grupării jihadiste Statul Islamic în Afganistan şi şi-ar dori ca talibanii şi autorităţile de la Kabul să se asocieze pentru a combate Statul Islamic. Autorităţile ruse au declarat că se tem de intruziunile jihadiste în ţările vecine şi de acolo în Rusia.

În 2015, un înalt responsabil rus afirma că obiectivele talibanilor ‘coincid’ cu cele ale Moscovei în ceea ce priveşte combaterea Statului Islamic, în timp ce ex-preşedintele afgan Hamid Karzai chema Rusia să se implice mai mult în ţara sa.

Lavrov preciza doi ani mai târziu că Moscova menţine contacte cu talibanii doar pentru a asigura ‘securitatea cetăţenilor şi instituţiilor ruse’ în Afganistan şi a ‘îndemnat la dialog cu guvernul’ afgan.

‘Talibanii care nu respectă decât forţa vorbesc astăzi acelaşi limbaj cu Rusia’, susţine expertul Serenko, subliniind că reglementarea afgană permite Moscovei, în contextul tensiunilor cu Occidentul, să pună în lumină eşecul american în această ţară.

‘Ironia sorţii constă în faptul că Rusia se confruntă încă şi astăzi cu Statele Unite în Afganistan’, menţionează expertul independent Arkadi Dubnov.

Cu experienţa sa dezastruoasă în Afganistan în timpul perioadei sovietice, Moscova caută mai degrabă nu atât să rivalizeze sau să înlocuiască Washingtonul în acest dosar spinos, ci crearea propriului canal de influenţă înaintea alegerilor din 20 iulie, la care se bazează pe victoria lui Mohammad Hanif Atmar, explică Serenko.

Cu toate acestea, strategia rusă ar putea fi periculoasă, consideră expertul american Michael Kugelman: ‘incitând opoziţia afgană la discuţii cu talibanii, Moscova riscă să fractureze un proces de pace incipient, dar deja fragil şi să provoace o nouă criză în cadrul guvernului afgan afectat de sciziuni profunde’.