DISTRIBUIȚI

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a început joi o vizită oficială de două zile în Italia, în condiţiile în care Rusia încearcă să-şi întărească relaţiile cu ţările din Uniunea Europeană (UE) ce se opun sancţiunilor la adresa Moscovei, informează agenţia de presă dpa, potrivit agerpres.

Vizita ministrului de externe rus Serghei Lavrov urmează unei întrevederi între premierul italian Giuseppe Conte şi preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, de luna trecută, la Moscova.


Citeşte şi: Incendiu puternic la un garaj de autobuze din Londra (FOTO/VIDEO)

Partidele populiste aflate la putere în Italia susţin ridicarea sancţiunilor UE împotriva Rusiei, în condiţiile în care Italia a fost în conflict cu conducerea UE în ceea ce priveşte planurile de a încălca regulile comunităţii europene privind bugetele naţionale.

În iunie, Conte a a fost singurul susţinător al propunerii făcute de preşedintele american Donald Trump în timpul summitului G7 din Canada, conform căreia Rusia ar trebui să fie readmisă în grup. Conte şi ministrul de externe al Italiei, Enzo Moavero Milanesi, vor avea o întrevedere cu Lavrov la Roma, au informat mass-media ruse.

Ministrul de interne din guvernul lui Conte, Matteo Salvini, a criticat sancţiunile împotriva Rusiei luna trecută, afirmând că se simte ‘mai acasă’ la Moscova decât în orice altă capitală europeană.

Citeşte şi: O maşină a intrat cu viteză în copiii din faţa şcolii (VIDEO). Cel puţin cinci persoane au murit!