DISTRIBUIȚI
Pravda

Federaţia Rusă va desfăşura în curând o a patra divizie de sisteme antirachetă S-400 sol-aer în peninsula Crimeea, a anunţat reprezentantul Districtului Militar de Sud al Rusiei, locotenentul Vadim Astafiev, informează miercuri Interfax şi Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit lui Astafiev, după trageri reuşite de pe poligonul din regiunea Astrahan, sistemele S-400 vor fi aduse la locul de desfăşurare permanentă în Crimeea. Tragerile de pe poligon au fost întreprinse pe ţinte care au imitat rachete de joasă altitudine, de mare viteză şi balistice.


Citește și : Beneficiarii crizei dintre Ucraina şi Rusia sunt Vladimir Putin și Petro Poroşenko (analiză AFP)

Înainte de aceasta, apărarea antirachetă a Peninsulei Crimeea era asigurată de trei divizii de sisteme S-400, precizează Interfax.

Informaţiile privind desfăşurarea unei noi divizii de S-400 în Crimeea survin după ce Ucraina a introdus legea marţială pentru 30 de zile la zonele sale de frontieră, ca urmare a capturării, duminică, de către paza de coastă rusă, subordonată Serviciului Federal de Securitate (FSB), a două nave-vedetă şi a unui remorcher al marinei ucrainene în apele teritoriale ruse din largul peninsulei Crimeea anexate. Acest incident a survenit în Marea Neagră în timp ce aceste nave încercau să pătrundă în strâmtoarea Kerci, pentru a intra în Marea Azov.

Citește și : ONU: Migranţii de la graniţa cu Mexicul au dreptul de a solicita azil în SUA

Potrivit agenţiei de presă RIA Novosti, sistemele S-400 vor fi operaţionale până la sfârşitul acestui an.