DISTRIBUIȚI
afp

Administraţia Vladimir Putin a îndemnat, miercuri, ţările vecine cu Afganistanul să nu accepte prezenţa trupelor din Statele Unite sau din alte ţări NATO după retragerea de pe teritoriul afgan, informează agenţia Reuters, informează mediafax.

Kremlinul este preocupat atât de prezenţa grupurilor teroriste în Asia Centrală, cât şi de extinderea influenţei ţărilor occidentale în această regiune.


Citește și : China vorbeşte despre deschidere, dar senzaţia este că se închide

„Le cerem ţărilor vecine cu Afganistanul să nu permită prezenţa militară a Statelor Unite sau a trupelor altor ţări NATO care intenţionează să se instaleze acolo după retragerea de pe teritoriul afgan”, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în cursul unui discurs prin videoconferinţă la o reuniune organizată de Iran cu oficiali din China, Pakistan, Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan.

Ministrul rus de Externe a avertizat că mulţi membri ai grupurilor teroriste şi de crimă organizată încearcă să fugă din Afganistan pretinzând că sunt refugiaţi.

Citește și : Românii ar putea scăpa de viza de intrare în SUA

Rusia încearcă să îşi menţină influenţa asupra ţărilor foste sovietice şi are trupe în Tadjikistan, un stat vecin cu Afganistanul.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, şi-a atras critici pe plan intern şi la nivel internaţional din cauza deciziei de retragere a trupelor din Afganistan. În urma retragerii trupelor occidentale, Mişcarea talibanillor a preluat cu forţa, la jumătatea lunii august, puterea la Kabul. Statele Unite şi Rusia se tem că reţelele teroriste Stat Islamic şi Al-Qaida ar putea pregăti din Afganistan atacuri teroriste la nivel internaţional.