DISTRIBUIȚI
AP

Rusia a anunţat luni că nu se va amesteca în activitatea misiunii Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) în Siria care anchetează presupusul atac chimic comis pe 7 aprilie în oraşul Douma, lângă Damasc, relatează AFP, potrivit agerpres.

‘Rusia îşi confirmă angajamentul de a asigura securitatea misiunii şi de a nu se amesteca în activitatea acesteia’, a indicat într-un mesaj postat pe Twitter ambasada Rusiei la Haga, unde a început luni o reuniune de urgenţă a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice.


Citeşte şi: După bombardarea Siriei, experţii internaţionali verifică folosirea armelor chimice

Ambasada a denunţat loviturile lansate de SUA, Marea Britanie şi Franţa în Siria, apreciind că acestea au avut ca obiectiv să ‘submineze credibilitatea’ misiunii de anchetă.

Experţi internaţionali şi-au început duminică ancheta asupra presupusului atac chimic care a antrenat o serie de lovituri occidentale de o amploare inedită împotriva regimului sirian condus de Bashar Al-Assad şi a provocat noi tensiuni diplomatice, notează AFP.

Misiunea OIAC, cu mandat să ancheteze asupra unei eventuale utilizări a armelor chimice a sosit sâmbătă la Damasc.

Citeşte şi: James Comey ‘îl desfiinţează’ pe Trump: ‘Este INAPT moral să fie preşedintele SUA’