DISTRIBUIȚI
REUTERS/Tatyana Makeyeva

Kremlinul a anunţat marţi că nu va ţine cont de apelurile unor ţări occidentale de a impune sancţiuni suplimentare Rusiei din cauza arestării politicianului de opoziţie Aleksei Navalnîi, afirmând că afacerea este una pur internă, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Navalnîi, care le-a cerut ruşilor să iasă pe străzi pentru a protesta, a fost reţinut duminică, când s-a întors cu avionul în Rusia pentru prima dată după ce a fost otrăvit cu un agent neurotoxic vara trecută, şi va petrece în detenţie 30 de zile înainte de proces.


Citeşte şi: Trump deschide porţile SUA pentru europeni şi brazilieni

Lituania, Letonia, Estonia au afirmat că vor ca miniştrii de externe din Uniunea Europeană să discute sancţiuni împotriva Rusiei din cauza modului în care a gestionat acest caz.

Discutând cu reporterii în cadrul unei conferinţe de presă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a afirmat că apelurile lui Navalnîi ca ruşii să iasă pe străzi din cauza detenţiei sale sunt alarmante, dar a precizat că Kremlinul nu se teme de proteste în masă.

Vezi şi: O basculantă a strivit cel puţin 15 muncitori care DORMEAU pe marginea drumului (VIDEO)

Peskov a mai spus că Navalnîi are de răspuns unor întrebări reale despre încălcarea condiţiilor eliberării condiţionate după o sentinţă de închisoare cu suspendare, şi a catalogat drept o prostie afirmaţia că Vladimir Putin s-ar teme de el.