DISTRIBUIȚI

Rusia a anunţat marţi că este dispusă să îngheţe numărul total de focoase nucleare de care dispune, dacă Statele Unite fac acelaşi pas, pentru a prelungi cu un an Noul START, ultimul tratat de control al armamentului rămas în vigoare între cele două mari puteri, informează Reuters, potrivit agerpres.

Oferta făcută cu numai două săptămâni înainte alegerilor prezidenţiale din SUA pare să apropie poziţiile celor două ţări; în lipsa unei prelungiri, tratatul urmează să expire în februarie.


Citeşte şi: Canada sare de 200.000 de cazuri cu coronavirus

Săptămâna trecută, Washingtonul a respins oferta Moscovei de prelungire necondiţionată cu un an, susţinând că nicio propunere care nu ia în considerare îngheţarea tuturor focoaselor nucleare nu intră în discuţie.

Un comunicat al ministerului rus de externe pare însă să indice un pas spre un acord. ‘Rusia propune prelungirea Noului START cu un an şi este gata să îşi ia alături de Statele Unite un angajament politic la îngheţarea pe perioada respectivă a numărului de focoase nucleare deţinute de cele două părţi’, arată ministerul, cu precizarea că oferta este valabilă numai dacă SUA nu pun şi alte condiţii.

Tratatul semnat în 2010 limitează arsenalele nucleare strategice. Reuters apreciază că un succes al tratativelor de prelungire ar reprezenta un eveniment pozitiv neobişnuit în relaţiile bilaterale deteriorate. Un eşec ar însemna prăbuşirea principalului pilon al echilibrului nuclear şi ar crea noi tensiuni.

Citește și : Sute de iranieni au fost răpuși de coronavirus într-o singură zi

Disputa legată de Noul START durează de câteva luni. Statele Unite au cerut Chinei să se alăture unui nou tratat, mai cuprinzător, care să îl înlocuiască pe cel în vigoare, însă Beijingul a refuzat.

Anul trecut, SUA s-au retras din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), încheiat în perioada războiului rece, prin care erau interzise rachetele balistice şi de croazieră, atât convenţionale cât şi nucleare, lansate de la sol şi cu raze de acţiune între 500 şi 5000 de kilometri. Washingtonul a acuzat Moscova că a încălcat INF, ceea ce partea rusă nu a recunoscut.