DISTRIBUIȚI
Sputnik

Despre influenţa Rusiei se spune că se întinde din Siria şi Moldova până în Cuba şi Venezuela. Unii consideră că în venirea lui Trump la Casa Albă şi în Brexit au avut un rol şi laboratoarele ruseşti de propagandă şi dezinformare, comentează ZF, potrivit mediafax.

Şi totuşi, Rusia lui Putin, dornică să pozeze în puterea geopolitică ce a fost odată URSS, a ajuns să fie înconjurată de crize şi de instabilitate, iar liniştea Moscovei este perturbată de proteste din chiar interiorul ţării. Să fie acesta un semn că influenţa liderului de la Kremlin în propria ogradă scade?


Citește și : SUA critică refuzul Chinei de participare la Noul Tratat START

Proteste de durată din Belarus contra regimului lui Aleksandr Lukaşenko, care n-au lăsat indiferente capitalele occidentale; revolta din Kârgâzstan, în urma căreia preşedintele Sooronbai Jeenbekov şi-a anunţat dispoziţia de a demisiona; reînceperea luptelor dintre Armenia şi turcofonul Azerbaidjan, sprijint de Turcia. Putin, liderul căruia îi place să cultive instabilitate, a ajuns să fie înconjurat de ea, după cum scrie The New York Times.

Pe fondul pandemiei, revoltele din Belarus şi Kârgâzstan şi războiul pentru teritorii din Caucaz subminează influenţa liderului rus, explică publicaţia americană. The Wall Street Journal şi alte publicaţii de ştiri şi analiză apreciază că incursiunea Turciei, principalul concurent al Rusiei în geopolitica regională, în conflicul armeno-azer pentru Nagorno-Karabah testează limitele influenţei ruseşti. Încercările Moscovei de a menţine în acest conflict o neutralitate care i-a permis cultivarea unor legături diverse în regiune – inclusiv vânzarea de armament părţilor beligerante – sunt ameninţate de sprijinul oferit de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan Azerbaidjanului, o ţară bogată în gaze naturale şi cu o naţiune turcică. De altfel, Ankara are poziţii contrare Rusiei şi în războaiele din Siria şi Libia.

„Nu este nimic bun în aceste conflicte pentru Moscova“, spune Constantin Zatulin, parlamentar rus şi aliat al lui Putin specializat în relaţiile cu statele din imediata apropiere a Rusiei. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, adică al lui Putin, Dmitri Peskov a descris situaţia din Kârgâzstan, unde grupuri rivale revendică puterea în turbulenţele de după alegeri, ca fiind un „haos“ şi a spus că trebuie restabilită ordinea acolo, notează Reuters. El s-a referit la obligaţiile Rusiei sub un tratat de securitate dintre cele două ţări de a evita prăbuşirea completă a guvernului. În privinţa Belarusului lui Lukaşenko şi Kârgâzstanului lui Jeenbekov, Rusia nu este deloc interesată să rămână neutră, Putin întâlnindu-se personal cu liderii celor două state. Lui Jeenbekov el i-a promis chiar că „vom face orice să vă sprijinim ca şeful statului“.

Noile provocări pentru influenţa rusă lovesc în chiar centrul efortului de mai mulţi ani al lui Putin de a-şi crea renumele de lider care a restabilit statutul Rusiei de mare putere pe care naţiunea rusă l-a pierdut odată cu prăbuşirea Uniunii Sovietice. Chiar dacă Kremlinul a negat amestecul rus în alegerile prezi­denţiale americane din 2016, televiziunea de stat rusă a ra­portat cu plăcere nemascată despre acuzaţiile ame­rica­ne privind această ingerinţă ca fiind un semn că Moscova este din nou o prezenţă pe scena mondială pe care nimeni nu o poate ignora. Acum, în loc să reac­ţioneze decisiv la situaţii de urgenţă din ograda fostei URSS, Putin pare ambivalent cu privire la rolul Rusiei.

„Sperăm că conflictul se va termina foarte curând“, a spus el, într-un interviu televizat, despre reizbucnirea războiului din Nagorno-Karabah. Câteva minute mai târziu, referindu-se la Kârgâzstan, liderul rus a spus: „Sperăm că totul va rămâne paşnic“. Este dispărută în mi­siune sau încearcă să câştige timp? se întreabă o re­vis­tă americană specializată pe politică externă re­fe­rindu-se la reacţiile Moscovei. Izbucnirea crizelor în ve­ci­nătatea Rusiei i-a făcut pe unii comentatori pro-Kremlin să acuze rapid Occidentul de o campanie or­ganizată de a semăna discordie în fostul spaţiu sovietic.

Citește și : Numărul cazurilor de COVID-19 a explodat în Europa în ultima săptămână

Cu toate acestea, analişti mai echilibraţi au evidenţiat un factor constant în turbulenţele cu o amploare tot mai mare. Atât Rusia, cât şi vecinii săi, spun ei, au fost destabilizaţi de pandemia de COVID-19, care a expus neîncredere în instituţii şi în liderii înstrăinaţi de popor.

Coronavirusul a ajutat la ruperea armistiţiului fragil dintre Azerbaidjan şi Armenia, iar în Belarus şi în Kârgâzstan boala a pregătit terenul pentru revolte, expunând deconectarea elitei conducătoare de la suferinţele oamenilor. Lukaşenko i-a enervat pe bieloruşi minimalizând pericolul pandemiei, glumind că vodca îl va vindeca; în Kârgâzstan, criticii au spus că oficialii au folosit fondurile de luptă cu pandemia pentru a se îmbogăţi. Œn Rusia, dificultăţile economice cauzate de pandemie au contribuit la adâncirea nemulţumirii populaţiei faţă de Putin. De exemplu, în oraşul Khabarovsk din Orientul Œndepărtat, mii de protestatari furioşi din cauza arestării unui guvernator local au inundat străzile sâmbăta trecută pentru a 13-a săptămână la rând. Unii analişti spun că nemulţumirea publicului din Rusia înseamnă că Putin trebuie să se orienteze mai mult către problemele interne, cum ar fi dificultăţile economice, poluarea şi criza din sănătate, în loc să concentreze energiile statului pe geopolitica globală. Însă ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni i-au dat lui Putin mai multe motive să se concentreze asupra influenţei externe a Rusiei. „În ceea ce-l priveşte pe Putin, practic întreaga misiune şi viziunea sa asupra măreţiei şi succesului Rusiei se învârt în jurul agendei sale de politică externă“, spune Tatiana Stanovaya, analist la Carnegie Moscow Center. Noua serie de crize, crede ea, „îl va distrage foarte mult pe Putin de la problemele interne“. Poziţia centrală a fostului spaţiu sovietic în politica externă a lui Putin este evidentă în lista şefilor de state şi de guverne care l-au sunat pe liderul rus săptămâna aceasta pentru a-i ura „La mulţi ani“ la împlinirea a 68 de ani: dintre cei 12 care au sunat, doar trei, cei ai Israelului, Indiei şi Cubei, conduc ţări din afara fostei URSS.