DISTRIBUIȚI
Reuters

Rusia a acuzat vineri opoziţia din Georgia că încearcă să oprească îmbunătăţirea legăturilor dintre cele două ţări, conform agenţiei TASS, informează Reuters, potrivit agerpres.

Ministerul de Externe a informat că forţe „radicale” au organizat proteste joi faţă de vizita unei delegaţii din Rusia.


Citeşte şi: Trump a ordonat atacarea Iranului, dar apoi s-a răzgândit brusc

Proteste de amploare au avut loc în Georgia faţă de un discurs ţinut de un parlamentar rus, iar protestatarii au încercat să pătrundă în clădirea parlamentului.

Tensiunile au ajuns în punctul maxim în momentul în care Serghei Gavrilov a ţinut un discurs în faţa unor parlamentari din ţări creştin-ortodoxe.
Gavrilov participa la Adunarea Interparlamentară Ortodoxă (IAO), o instituţie creată de parlamentul grec în 1993 pentru a îmbunătăţi relaţiile dintre parlamentarii creştin-ortodocşi.

Parlamentarii georgieni din opoziţie au cerut proteste ca răspuns la decizia lui Gavrilov de a ţine discursul de pe locul preşedintelui parlamentului.

Citeşte şi: Confruntări violente în faţa Parlamentului din Georgia. Poliţiştii au tras cu gloanţe de cauciuc!

Rusia şi Georgia se află în conflict după ce Rusia a ocupat regiunile Abkhazia şi Ossetia de Sud în 2008.

Moscova le recunoaşte ca state independente iar trupe ruseşti sunt prezente în regiune din 2008.