DISTRIBUIȚI

Rusia a cerut vineri Statelor Unite să retragă imunitatea diplomatică a trei angajaţi ai ambasadei americane de la Moscova, pe care-i acuză de comiterea unui furt şi ameninţă că-i va expulza dacă Washingtonul nu dă curs acestei solicitări, care în eventualitatea acceptării ei de către SUA ar permite justiţiei ruse să-i judece pe respectivii diplomaţi americani, potrivit agerpres.

Ministerul de Externe rus a trimis o notă ambasadei SUA ”cu solicitarea de ridicare a imunităţii diplomatice în vederea urmăririi penale a trei angajaţi ai misiunii diplomatice americane, ca urmare a identificării lor drept suspecţi ai unui furt din bunurile personale ale unui cetăţean rus”, anunţă agenţia TASS, citată de EFE.


Citește și : Centrul Carter ar putea trimite o misiune electorală în Venezuela

”În cazul refuzului ridicării imunităţii, aceste persoane vor trebui să părăsească imediat teritoriul Rusiei”, se mai arată în acea notă.

Potrivit agenţiei Interfax, cei trei diplomaţi americani au furat un rucsac al unui cetăţean rus într-un bar moscovit. Ei având însă imunitate diplomatică, autorităţile ruse nu pot lua măsuri legale împotriva lor.

Degradarea anul acesta a relaţiilor dintre Moscova şi Washington a fost ilustrată şi prin expulzări reciproce de diplomaţi sub diferite justificări.

În aprilie, Statele Unite au impus Rusiei sancţiuni şi au expulzat zece diplomaţi ruşi, acuzând o interferenţă a Moscovei în alegerile prezidenţiale desfăşurate anul trecut în SUA, orchestrarea atacului cibernetic masiv SolarWinds şi acţiunile Rusiei în Ucraina sau Afganistan. Moscova a răspuns prin expulzarea unui număr identic de diplomaţi americani, a interzis misiunilor diplomatice americane din Rusia să angajeze personal local şi a limitat deplasările diplomaţilor americani.

Citește și : Jurnaliştii Maria Ressa şi Dmitri Muratov au câştigat premiul Nobel pentru Pace

În iunie, preşedinţii rus şi american, Vladimir Putin şi Joe Biden, au convenit la summitul de la Geneva să elimine reciproc obstacolele în desfăşurarea activităţii misiunilor diplomatice şi revenirea la post a ambasadorilor rus şi american la Washington, respectiv Moscova.

Cu toate acestea, un grup de senatori americani, atât democraţi cât şi republicani, au cerut recent expulzarea a 300 de diplomaţi ruşi, ca răspuns faţă de restricţiile impuse de Moscova personalului diplomatic american şi interdicţiei angajării de personal local, măsură în urma căreia misiunile diplomatice americane din Rusia au fost nevoite să concedieze 182 de persoane.