DISTRIBUIȚI

Moscova ar putea ratifica Acordul de la Paris privind schimbările climatice până la finalul anului 2019, a declarat vicepremierul rus Alexei Gordeiev, informează agenția de știri Tass, scrie mediafax.

„Rusia salută Acordul de la Paris privind schimbările climatice, care stabilește o bază legală solidă pentru gestionarea pe termen lung a climei”, a declarat Gordeiev.


Citește și : Summitul Kim – Putin va avea loc joi la Vladivostok (Kremlin)

„Ne pregătim pentru ratificarea documentului în concordanță cu procedurile legislative naționale. Plănuim să finalizăm munca și să ratificăm Acordul de la Paris până la sfârșitul lui 2019”, a adăugat vicepremierul.

Acordul de la Paris, semnat la Conferința ONU privind schimbările climatice COP 21, desfășurată pe 12 decembrie 2015 în capitala Franței, prevede limitarea încălzirii climatice până în 2100 sub pragul de două grade Celsius față de media epocii pre-industriale.

În luna iunie 2017, preşedintele Donald Trump a decis retragerea Statelor Unite din Acordul climatic de la Paris. După ce Siria a aderat în luna noiembrie 2017 la acordul climatic, SUA au rămas singura ţară care nu aplică pactul global privind combaterea schimbărilor climatice.

Oamenii de ştiinţă afirmă că temperatura crescută a apei şi aerului ca urmare a schimbărilor climatice a contribuit la amplificarea severităţii furtunilor. Pe de altă parte, Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA a denunţat aceste afirmaţii drept o încercare de a „politiza” dezastrele naturale.

În noiembrie 2018, un raport al mai multor instituţii federale americane, inclusiv NASA, a indicat că dezastrele naturale provocate de schimbările climatice vor provoca daune în valoare de sute de miliarde de dolari în Statele Unite până la finalul secolului.

Creşterea nivelului de poluare a aerului şi încălzirea globală cauzează probleme cardiace şi pulmonare, apar mai multe boli transmise de insecte, se înregistrează mai multe decese din cauza caniculei şi tot mai multe persoane dezvoltă alergii.

Citește și : Inundaţii catastrofale în Uganda: Cel puţin 17 oameni au murit; majoritatea sunt copii

Raportul întăreşte concluzia unui studiu de anul trecut potrivit căruia oamenii sunt principalul motor al încălzirii globale.

„Fără gazele de seră, forţele naturale – cum ar fi schimbările în energia de la Soare – a răci uşor Pământul”, se arată în raportul instituţiilor federale americane.