DISTRIBUIȚI
Telegraf

Kremlinul a apărat marţi ‘legitimitatea’ scrutinului prezidenţial din martie 2018, după ce Comisia Electorală rusă a respins luni candidatura principalului opozant al lui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi, decizie despre care Uniunea Europeană a apreciat că ‘aruncă un dubiu serios asupra pluralismului politic în Rusia’, transmite AFP.

‘Neparticiparea uneia dintre persoanele care dorea să fie candidat, din motive legale, nu poate în niciun caz afecta legitimitatea alegerilor’, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agerpres .


Comisia Electorală a respins luni candidatura lui Navalnîi la scrutinul prezidenţial de pe 18 martie, la care Putin încearcă să obţină al patrulea mandat.

Citește și : Peste 5.000 de peruani au manifestat împotriva grațierii acordată fostului preşedinte Alberto Fujimori

Această decizie electorală este departe de a constitui o surpriză, întrucât Comisia a avertizat de mai multe ori că opozantul nu va putea candida în 2018 din cauza unei condamnări suferite în februarie, când a primit 5 ani de închisoare cu suspendare pentru deturnare de fonduri.

Navalnîi, un jurist aflat la originea unor anchete privind corupţia în rândul elitelor Rusiei, dispune de o bază fidelă de susţinători şi a organizat două manifestaţii de amploare în acest an.

El a chemat luni la boicotarea scrutinului prezidenţial, denunţând decizia Comisiei Electorale ca fiind întemeiată pe un caz ‘fabricat’ pentru a-l îndepărta din politică.

‘Apelurile la boicot vor fi examinate minuţios pentru a se stabili dacă sunt conform sau nu legii’, a reacţionat marţi Peskov.

Pe de altă parte, Uniunea Europeană a apreciat marţi, într-un comunicat al Serviciului European pentru Acţiune Externă (SEAE), că respingerea candidaturii lui Navalnîi ‘aruncă un dubiu serios asupra pluralismului politic în Rusia şi a perspectivei unor alegeri democratice anul viitor’.

Purtătoarea de cuvânt Maja Kocijancic a reamintit că o decizie a CEDO a stabilit că lui Navalnîi i-a fost refuzat dreptul la un proces echitabil în 2013, fiind în cele din urmă condamnat în februarie.

‘Aşteptăm din partea autorităţilor ruse să asigure existenţa unor oportunităţi echitabile, inclusiv la alegerile prezidenţiale care vor avea loc pe 18 martie’, a declarat purtătoarea de cuvânt, care a chemat Rusia să invite observatori OSCE la scrutin.

‘Uniunea Europeană îşi va baza evaluarea procesului electoral pe rezultatele acestuia, aşa cum am făcut-o în trecut’, a mai declarat Maja Kocijancic.