DISTRIBUIȚI
Anadolu Agency

Şaizeci şi trei de prizonieri de război ruşi au fost eliberaţi ca urmare a unui proces complex de negocieri cu Ucraina, au informat agenţiile de presă ruse, citând Ministerul Apărării de la Moscova, informează sâmbătă Reuters, potrivit agerpres

Grupul de militari ruşi eliberaţi include persoane din „categoria sensibilă”, al căror schimb a fost posibil prin intermediul medierii Emiratelor Arabe Unite (UAE), au adăugat agenţiile.


Citește și : Biden subliniază necesitatea respectării regulilor convenite pe Esplanada Moscheilor

Ministerul a precizat că în prezent tot personalul militar eliberat se află pe teritoriul Federaţiei Ruse. „Li se oferă asistenţă psihologică şi medicală necesară, precum şi posibilitatea de a-şi contacta rudele”, se arată într-un comunicat, citat de agenţia oficială de presă TASS.