DISTRIBUIȚI
Sputnik International

Rusia a ameninţat Uniunea Europeană cu „represalii” după noile sancţiuni impuse luni de Bruxelles unor responsabili ai Serviciului de informaţii militar rus (GRU), consideraţi responsabili de otrăvirea fostului agent dublu Serghei Skripal în martie 2018 la Salisbury (Regatul Unit), informează France Presse, potrivit agerpres.

„Ne rezervăm dreptul de a exercita represalii împotriva acestei acţiuni ostile”, a indicat Ministerul rus de Externe într-un comunicat.


Citește și : Rusia avertizează nu va recunoaşte ieşirea unilaterală a SUA din Tratatul INF

Consiliul de miniştri al UE a decis luni să-i sancţioneze pe şeful GRU, pe adjunctul său şi doi agenţi consideraţi responsabili de otrăvirea lui Serghei Skripal printr-o îngheţare a eventualelor lor active în Uniunea Europeană şi prin interdicţia de a călători în UE.

Agenţii ruşi sancţionaţi sunt directorul GRU, Igor Kostiukov, adjunctul său Vladimir Alekseiev, şi ofiţerii Aleksandr Mişkin şi Anatoli Cepiga, potrivit numelor publicate în Jurnalul Oficial al UE.

În comunicatul său, diplomaţia rusă reiterează că acuzaţiile împotriva Rusiei în cazul Skripal „nu rezistă unei examinări”, denunţând o „campanie de dezinformare” a guvernului britanic care „coincide cu un nou val al crizei în negocierile cu privire la Brexit”.

Atacul cu agent neurotoxic Noviciok la Salisbury este considerat ca prima utilizare rusească a armelor chimice în Europa după Al Doilea Război Mondial, provocând indignarea internaţională şi antrenând expulzări masive de diplomaţi ruşi din ţări occidentale.

Citește și : Cel puțin 10 marinari au murit după ce două nave au luat foc în Strâmtoarea Kerci

În afară de Serghei Skripal, fiica sa Iulia şi un poliţist, alte două persoane au fost contaminate în iunie, în apropiere de Salisbury, potrivit poliţiei britanice. Acestea găsiseră flaconul care conţinuse otrava, iar o femeie a decedat în iunie.

Moscova a dezminţit orice implicare în acest caz de otrăvire, notează AFP.