DISTRIBUIȚI

Rusia a afirmat sâmbătă că a distrus două depozite de muniţii în apropierea oraşului Nikolaev (Mikolaiv), din sudul Ucrainei, precum şi un post de comandă în regiunea cu acelaşi nume, informează EFE, care citează Ministerul Apărării de la Moscova, potrivit agerpres

Purtătorul de cuvânt al ministerului rus, general locotenentul Igor Konaşenkov, a anunţat în buletinul de război zilnic că respectivul post de comandă se afla în Bilozirka, la 44 de kilometri de oraşul Nikolaev. Amplasarea celor două depozite de muniţii pe care ruşii susţin că le-au distrus nu a fost dezvăluită.


Citește și : Xi Jinping: ‘Nu există niciun motiv pentru a schimba’ principiul ‘o ţară, două sisteme’

Totodată, Konaşenkov a mai declarat că sistemele de apărare antiaeriană ruse au doborât un avion de tip MiG-29 al forţelor aeriene ucrainene în satul Iavkino, în regiunea Nikolaev.

Primarul oraşului Nikolaev, Oleksandr Senkevici, a anunţat sâmbătă dimineaţă pe contul său de Telegram că în urbe au avut loc „explozii puternice”. „Au loc explozii puternice în oraş! Rămâneţi în adăposturi”, a scris primarul Senkevici.

Guvernatorul regiunii Nikolaev, Vitalii Kim, a scris la rândul său pe Telegram că se încearcă clarificarea informaţiei privind exploziile din oraş. Kim a amintit că, în ajun, ruşii au lansat 12 rachete asupra Nikolaev şi că au fost bombardate infrastructura portuară şi companii private care produceau parfumuri şi var. Una dintre rachete a fost doborâtă.

Citește și : SUA deplâng ‘erodarea autonomiei’ în Hong Kong, la 25 de ani de la retrocedare