DISTRIBUIȚI
Global Look Press

Rusia a acuzat marţi Statele Unite să mimează lupta împotriva Statului Islamic (SI) şi că şi-au redus în mod deliberat atacurile aeriene din Irak pentru a permite luptătorilor grupării jihadiste să se deplaseze în Siria pentru a încetini avansul susţinut de Moscova al armatei siriene, relatează Reuters, conform agerpres.

În cel mai recent semn al tensiunilor tot mai mari dintre Moscova şi Washington, Ministerul rus al Apărării a transmis într-un comunicat că SUA şi coaliţia pe care o conduc şi-au redus semnificativ atacurile aeriene din Irak în septembrie, când trupele siriene, sprijinite de forţe aeriene ruse, au început să recucerească provincia Deir al-Zor.


Citeşte şi: Un bombardier rusesc S-A PRĂBUŞIT la o bază aeriană din Siria. Ambii piloţi au murit

„Toată lumea vede că această coaliţie condusă de SUA mimează lupta cu Statul Islamic, în special în Irak, dar ar lupta în continuare activ cu Statul Islamic în Siria dintr-un anumit motiv”, a spus general-maiorul Igor Konaşenkov, un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării.

Rezultatul, a spus el, a fost că militanţii s-au mutat în număr mare de la zonele de graniţă din Irak în provincia Deir al-Zor, unde încearcă să se instaleze pe malul stâng al râului Eufrat.

„Acţiunile Pentagonului şi ale coaliţiei necesită o explicaţie. Este această schimbare de strategie o dorinţă de a complica pe cât posibil operaţiunea armatei siriene, sprijinită de forţele aeriene ruse, de a elibera teritoriul sirian de la est de Eufrat?”, a întrebat Konaşenkov.

Citeşte şi: Erdogan A AŢIPIT la o conferinţă de presă comună cu preşedintele Ucrainei – VIDEO

„Sau este o mişcare vicleană de a-i alunga pe teroriştii Statului Islamic din Irak şi a-i forţa să plece în Siria, în calea bombardamentelor de precizie ale forţelor aeriene ruse?”, a adăugat el.

Oficialul rus a mai afirmat că trupele siriene încearcă să alunge Statul Islamic afară din oraşul al-Mayadin, la sud-est de Deir al-Zor, dar că gruparea jihadistă îşi întăreşte zilnic rândurile cu ‘mercenari străini’ care vin dinspre Irak.