DISTRIBUIȚI
The Sleuth Journal

Statele Unite ale Americii au început să desfăşoare în iunie, în România şi Polonia, sisteme de apărare antirachetă Aegis Ashore, precum şi sisteme de lansare verticală Mk-41 care pot fi utilizate pentru lansarea de rachete de croazieră cu rază medie de acţiune, a acuzat miercuri un înalt oficial al Ministerului de Externe al Federaţiei Ruse, informează Russia Today, potrivit Agerpres.

Potrivit şefului Departamentului de neproliferare şi control asupra armelor din cadrul Ministerului rus de Externe, Vladimir Ermakov, desfăşurarea de sisteme de lansare americane Mk-41 în România şi Polonia încalcă prevederile Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (INF).


Citește și : Cel puţin nouă morți în urma inundaţiilor din Mallorca

„Există de asemenea întrebări serioase legate de acţiunile colegilor noştri americani, (acţiuni) ce încalcă Tratatul INF. Printre acestea şi desfăşurarea la sol de lansatoare universale Mk-41 în România şi Polonia”, a declarat Ermakov în timpul unei dezbateri organizate la Adunarea Generală a ONU, potrivit Sputnik.