DISTRIBUIȚI
Sputnik

Flota de nord a Rusiei urmăreşte un grup de nave americane şi britanice care au intrat luni dimineaţă în Marea Barents, a anunţat Ministerul Apărării rus, citat de Interfax, transmite Reuters, scrie agerpres.

Forţele navale ale SUA au afirmat, anterior în cursul zilei, că patru nave de-ale sale şi una a Forţelor regale britanice intraseră în Marea Barents pentru a desfăşura operaţiuni de securitate maritimă în condiţii de mediu vitrege dincolo de Cercul polar de nord.


Citește și : Lucrătorii migranţi din India s-au luat la bătaie cu forţele de ordine – VIDEO

Navele de suprafaţă din marina militară americană nu au operat în Marea Barents începând de la jumătatea anilor ’80, iar Ministerul Apărării rus a fost notificat la 1 mai ”în efortul de a evita neînţelegerile, de a reduce riscurile şi de a preveni o escaladare neintenţionată”.

Flota de nord rusă, care include atât nave de suprafaţă, cât şi submarine cu propulsie nucleară, are baza în apropiere de Murmansk, în apele Golfului Kola.

În afară de considerabilele rezerve de hidrocarburi, Arctica suscită interesul Rusiei datorită rutei nord-estice pe care speră să o exploateze pe viitor drept marea rută comercială ce leagă Europa şi Asia. Această rută maritimă, devenită mai practicabilă ca urmare a încălzirii climatice şi topirii gheţarilor, ar urma să joace un rol tot mai important în comerţul internaţional.

Citește și : Încă 10 persoane au fost arestate în Indonezia pentru fake-news