DISTRIBUIȚI
RFE/RL

Rusia a început să construiască un prototip al primului său bombardier invizibil, aparat capabil să zboare fără a fi detectat de radare, a anunţat marţi agenţia de presă oficială TASS, preluată de AFP, scrie agerpres.

Potrivit unor surse din cadrul sectorului de apărare rusesc citate de TASS, materialele sunt pe cale de a fi livrate şi construcţia cabinei a început deja. „Asamblarea finală a aparatului întreg ar urma să fie terminată în 2021”, a precizat una din aceste surse.


Citește și : Preşedintele Chinei cere creşterea stadiului de pregătire pentru misiuni militare

În decembrie, viceministrul rus al apărării Aleksei Krivoruciko a indicat că proiectul este gestionat de celebrul constructor de avioane rus Tupolev, filială a holdingului de stat Compania aeronautică unificată (UAC).

Puţine detalii au fost dezvăluite despre acest aparat, PAK DA, capabil teoretic să scape oricărei detectări de către radar şi care va fi echipat cu un număr important de arme. Intrarea sa în serviciu nu este aşteptată înainte de câţiva ani.

Contactat de AFP, UAC a refuzat să comenteze informaţia şi nici Tupolev nu a reacţionat imediat.

Potrivit media ruse, aparatul are designul unei „aripi zburătoare” similară bombardierelor stealth americane, va avea viteză subsonică şi va fi capabil să transporte rachete de croazieră şi arme hipersonice.

Citește și : Michael Roth: Planul de relansare al UE este în interesul Germaniei

El va constitui răspunsul rusesc la noul bombardier stealth american B-21, în curs de dezvoltare şi a cărui intrare în serviciu este aşteptată în 2025 pentru a înlocui aparatele B-2, dezvoltate în timpul Războiului rece şi prezentate până acum drept aparatele cele mai performante din categoria lor.

China lucrează de asemenea la dezvoltarea unui bombardier invizibil pe distanţe lungi, Xian H-20. Potrivit media chineze, acesta ar putea să-şi facă prima apariţie publică în cursul unui spectacol aerian în noiembrie.