DISTRIBUIȚI
The Bobr Times

Moscova nu intenţionează să sporească numărul specialiştilor militari ruşi în Venezuela, a declarat joi pentru agenţia de presă RIA Novosti vicepremierul rus Iuri Borisov, potrivit Reuters, relatează și agerpres.

‘Nici nu ne-am gândit la aşa ceva’, susţine el.


Citește și: UE pregătește la Sibiu perioada post-Brexit și negocierile pentru posturile cheie

Anterior, ministrul de externe venezuelean Jorge Arreaza afirmase că numărul specialiştilor militari ruşi din Venezuela ar putea fi majorat.

Aflat recent într-o vizită la Moscova, Jorge Arreaza declarase că Venezuela contează pe continuarea colaborării cu Rusia în domeniului schimbului de informaţii la nivelul serviciilor secrete.

La sfârşitul lunii martie, mass-media internaţionale relataseră despre sosirea la Caracas a unui avion cu 100 de militari ruşi şi 35 de tone de materiale. Nu se ştie dacă aceştia erau militari profesionişti din cadrul armatei ruse sau mercenari. Conform Reuters, încă din ianuarie în Venezuela au sosit mercenari din Grupul CMP (Private Military Company) Wagner pentru ‘protecţia fizică’ a preşedintelui venezuelean contestat Nicolas Maduro.

Citește și: Fostul președinte al Braziliei va fi din nou arestat

Kremlinul a declarat în martie că specialiştii militari ruşi au sosit în Venezuela în baza unui acord bilateral de cooperare tehnico-militară, pentru probleme legate de mentenanţa echipamentelor livrate de Rusia Venezuelei în virtutea unui contracte anterioare şi pentru instruirea militarilor venezueleni.

Sosirea militarilor ruşi în Venezuela a acutizat tensiunile dintre Moscova – aliată a regimului condus de Nicolas Maduro – şi Washington, care l-a recunoscut pe opozantul venezuelean Juan Guaido în calitate de preşedinte autoproclamat al ţării.