DISTRIBUIȚI
Playtech.ro

Rusia a aprobat „preliminar” producţia vaccinului Sputnik V împotriva coronavirusului în Serbia, a declarat vineri ministrul sârb al dezvoltării tehnologice, Nenad Popovici, relatează AFP, potrivit agerpres.  

„Ministerele ruse ale Industriei şi Comerţului, Fondul rus pentru investiţii directe şi Institutul de stat pentru medicamente sunt satisfăcute de ce au văzut la Institutul Torlak” de virologie, a declarat într-un comunicat ministrul, la finalul unei vizite a unei delegaţii ruse la Torlak.


Citește și : Polonia cere din nou Germaniei despăgubiri de război

„Putem spune că prima fază a producţiei vaccinului rusesc Sputnik V pe teritoriul Serbiei a fost aprobată în mod preliminar”, a spus el.

Această primă fază, care urmează a fi realizată în următoarele două până la trei luni, implică transportul substanţei din Rusia, ambalarea sa la Institutul Torlak şi distribuţia în Serbia şi în regiune, a explicat ministrul.

Potrivit lui Nenad Popovic, „producţia deplină” a vaccinului Sputnik V în Serbia implică venirea unei a doua delegaţii de experţi ruşi în „zece până la 15 zile”.

Expertiza pe care o va efectua această a doua delegaţie va permite să se evalueze care sunt condiţiile tehnologice şi tehnice pe care Serbia trebuie să le îndeplinească pentru a produce, pe teritoriul său, vaccinul rusesc.

Pe 19 ianuarie, Serbia a devenit prima ţară din Europa care a administrat vaccinul chinezesc Sinopharm şi a lansat o campanie de vaccinare masivă.

Citește și : Ungaria, prima țară din UE care începe vaccinarea cu Sputnik V

Peste 600.000 de persoane au fost vaccinate până în prezent în Serbia, stat balcanic de şapte milioane de locuitori, ceea ce înseamnă rata de vaccinare cea mai ridicată din Europa continentală. Serbia dispune de trei vaccinuri, este vorba de cel chinezesc Sinopharm, de cel rusesc Sputnik V şi de cel americano-german Pfizer-BioNTech.

De la debutul epidemiei în această ţară, în martie anul trecut, 4.199 de persoane au murit de COVID-19 şi 417.871 au fost infectate, potrivit autorităţilor.