DISTRIBUIȚI

Rudy Giuliani, avocatul personal al lui Donald Trump, a declarat marţi că nu va da curs unei citaţii a democraţilor din Congresul Statelor Unite în cadrul anchetei acestora pentru suspendarea preşedintelui, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Giuliani şi-a anunţat poziţia în contextul audierii cu uşile închise a unor foşti şi actuali oficiali ai administraţiei prezidenţiale de la Washington, în comisii ale Camerei Reprezentanţilor. Săptămâna aceasta, congresmenii încearcă să afle dacă Trump a făcut presiuni în interes personal asupra omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski.


Citește și: Pentagonul vrea în continuare o alianță cu kurzii din Siria

„Nu voi participa la o ‘anchetă pentru suspendare’ nelegitimă, neconstituţională şi nefondată”, a insistat avocatul, care a devenit un personaj central al anchetei. Comisiile Camerei au comunicat în citaţie că, în calitate de reprezentant legal al lui Trump, el a recunoscut deja că i-a cerut preşedintelui Ucrainei să sprijine anchetarea la Kiev a fostului vicepreşedinte al SUA, Joe Biden.

Giuliani a mai anunţat că nu va mai fi reprezentat de avocatul Jon Sale. „În acest moment nu am nevoie de avocat”, a scris el într-un mesaj în reţeaua Twitter.

Numele lui Giuliani, fost primar al New Yorkului, a fost menţionat într-o convorbire telefonică din 25 iulie a preşedinţilor Trump şi Zelenski, în care liderul de la Casa Albă solicită o „favoare” şi discută o anchetă împotriva lui Biden, posibil concurent al său la alegerile prezidenţiale din 20202, şi a fiului acestuia, Hunter Biden.

Preşedinţii a trei comisii ale Camerei Reprezentanţilor – membri ai Partidului Democrat – îl citaseră pe Giuliani încă de luna trecută. Termenul a expirat marţi.

Tot marţi, vicepreşedintele Mike Pence a declarat că refuză să predea documente solicitate de democraţi. El urmează astfel linia adoptată de Casa Albă în anchetă.

Congresmanul democrat Adam Schiff, care conduce ancheta, a declarat în aceeaşi zi, într-o conferinţă de presă, că administraţia prezidenţială face toate eforturile de a bloca accesul parlamentarilor la informaţii. El a afirmat că există „înregistrări în documente” ale încercărilor de a condiţiona o întâlnire a lui Trump cu Zelenski şi chiar ajutoarele militare americane pentru Ucraina de răspunsul la cererile preşedintelui SUA.

Citește și: Guvernul spaniol denunță violențele din Catalonia

Luni, a depus mărturie în faţa comisiilor Congresului Fiona Hill, fostă directoare în Consiliul Naţional de Securitate. Miercuri, este rândul lui George Kent, adjunct de subsecretar de stat în Departamentul de Stat.

Săptămâna trecută au fost inculpaţi pentru nereguli în finanţarea unei campanii electorale doi asociaţi de origine ucraineană ai lui Giuliani. Democraţii susţin că respectivii au participat la o operaţiune neoficială de politică externă în sprijinul campaniei lui Trump.