DISTRIBUIȚI

Organizaţia Reporteri fără frontiere (RSF) a făcut apel la autorităţile bulgare să pună capăt încercărilor de intimidare a ziariştilor din această ţară, evocând o serie de atacuri verbale şi ameninţări formulate la începutul acestei luni la adresa acestora de unii dintre cei mai înalţi responsabili bulgari, relatează BTA, potrivit agerpres.

Între aceşti oficiali se numără şi premierul Boiko Borisov, care la o conferinţă de presă la Sofia, la 4 februarie, a făcut o paralelă între ziarişti, dar mai ales ziariste, şi curcani, menţionează BTA.


Citește și : Armata turcă a doborât un elicopter sirian la Alep

Alt caz dintre cele consemnate se referă la cel al procurorului general Ivan Gheşev, care, în loc să răspundă la întrebările puse de Atanas Ciobanov, editor al portalului de anchete jurnalistice Bivol, a început la rândul lui să-i adreseze acestuia întrebări care sugerau că deţine informaţii despre viaţa privată a ziaristului.

RSF aminteşte şi de o declaraţie a vicepreşedintelui parlamentului Valeri Simeonov, care la 11 februarie a acuzat de corupţie doi ziarişti de la canalul de televiziune comercial bTV şi a cerut procuraturii să-i pună sub anchetă pentru că nu au dezvăluit presupusele legături dintre proprietarul cazinoului online Efbet şi omul de afaceri Vasil Bojkov, recent arestat pentru fraude.

„Este îngrijorător că atacurile personale şi ofensatoare împotriva ziariştilor din partea celor mai înalţi oficiali din Bulgaria nu sunt cazuri izolate şi continuă”, a subliniat Pauline Ades-Mevel de la RSF în comunicatul difuzat joi. Ea a insistat că Uniunea Europeană nu poate permite ca jurnaliştii să fie ameninţaţi într-un mod „instituţional şi sistematic” într-o ţară membră şi că RSF cere preşedintelui Parlamentului European să condamne cu claritate „aceste atacuri ruşinoase”.

Citește și : Croaţia speră să scape anul acesta de vizele SUA

În ultimul deceniu, Bulgaria s-a confruntat o gravă criză în media, în condiţiile în care multe organe de presă se află în mâinile unui număr mic de oligarhi, iar jurnaliştii sunt constant supuşi hărţuirii. RSF a tras un semnal de alarmă în această privinţă într-un raport din 2018 privind jurnalismul de investigaţie din Bulgaria, dar situaţia nu s-a îmbunătăţit.

Dacă în 2006 Bulgaria se afla pe locul 35 în clasamentul libertăţii presei în lume realizat de RSF, în momentul de faţă ea se poziţionează pe locul 111, cel mai slab dintre statele membre ale Uniunii Europene.