DISTRIBUIȚI

SUA „au suferit o înfrângere” prin retragerea din acordul internaţional privind programul nuclear al Iranului, a declarat duminică preşedintele iranian Hassan Rouhani, citat de AFP, potrivit Agerpres.

„Toată lumea ştie că Statele Unite au suferit o înfrângere juridică şi politică prin renunţarea la obligaţiile lor internaţionale şi că noi am repurtat o victorie”, a declarat Rouhani într-un discurs rostit la Universitatea din Teheran, cu ocazia deschiderii noului an universitar.


Citește și : Cehia: Partidul Democrat Civic a obţinut cele mai multe voturi în al doilea tur al alegerilor pentru Senat

„Numai un număr mic de ţări vorbesc despre retragerea Statelor Unite (din acordul nuclear) ca despre o decizie bună”, a adăugat preşedintele iranian într-un discurs transmis în direct de televiziunea de stat.

„Cei care manifestă precauţie îşi exprimă dezamăgirea (în faţa acestei decizii), cei care sunt mai sinceri spun că a fost o greşeală, iar cei mai direcţi o spun clar că a fost ilegal”, a remarcat el.

Preşedintele american Donald Trump a denunţat unilateral în luna mai acordul internaţional încheiat între marile puteri şi Iran în 2015, afirmând că documentul nu oferă garanţii suficiente pentru a împiedica Teheranul să se doteze cu bomba atomică.

Citește și : Germania: ‘Naziştii nu îşi au locul’ în AfD, afirmă liderul formațiunii

Rouhani a apreciat că ţara sa va răspunde retragerii americane din acord printr-o manieră „virtuoasă şi înţeleaptă”, lăsând Washingtonul „cu mâinile goale”.

Chinezii, europenii şi ruşii au declarat că doresc să menţină acordul de la Viena şi să colaboreze cu Teheranul pentru a-i permite să beneficieze de avantajele sale economice.